Cum arată un festival făcut pe brânci și anunțat pe ultima sută de metri? Cam asta e festivalul Sport 21 ce va avea loc în weekend.

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii organizează Sport 21, un festival inedit, cu activități sportive și culturale pentru toate vârstele. Evenimentul are loc în Piața Libertății, Piața Sfântu Gheorghe și pe strada General Praporgescu, de joi 29 august până duminică 1 septembrie. Accesul este gratuit. Programul complet al manifestării este disponibil online la adresa http://j.mp/Sport21aug19

Vor fi patru zile care vor culmina cu show-ul multimedia PLAY. STOP. RECORD, programat duminică seara, la care își vor aduce contribuția muzicienii de la TyMes Orchestra și dansatori de la trupele Terpsichore, Smart Street Dance și Breaking Spot. Spectacolul va fi ilustrat sonor de DJ K-lu cu un mix creat special cu această ocazie, care are la bază comentarii-radio din meciuri emblematice ale echipelor timișorene, și vizual de Imaginary – Video Mapping Experiments.

Joi, 29 august, orele 19:00-23:00

Piața Sf. Gheorghe, Str. General Praporgescu – dezbateri cu Horia Colibășanu și Toma Coconea, Goran Mrakic și Dinu Guțu, expoziție foto, film*

Vineri, 30 august, orele 19:00-23:30

Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Str. General Praporgescu, traseu tură nocturnă – spectacol** non-verbal, dezbatere cu Mihai Băbăiță, Edi Grosu și Ana Munteanu, expoziție foto, film*, tura pe biciclete

Sâmbătă, 31 august, orele 10:00-22:30

Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Str. General Praporgescu, Parcul Rozelor, Sala de sport UVT, Sala Studio a Teatrului Maghiar – demonstrații și competiții (clasă de Bodycombat împreună cu SmartFit, streetball, freestyle football, rugby și altele), dezbatere cu Alexandru Mavrodineanu și Flavius Biea, expoziție foto, film, Campionatul** actorilor

Duminică, 1 septembrie, orele 10:00-22:00

Piața Libertății, Str. General Praporgescu, Stadionul Dan Păltinișanu, Baza 1 UPT – demonstrații și competiții (înviorare body balance SmartFit, streetball, freestyle football, rugby și altele), expoziție foto, Campionatul*** actorilor, show multimedia PLAY. STOP. RECORD.

  • proiecție inclusă în programul Sport21 și în Central European Film Festival 2019: rEvolutions

** Spectacolul Someone from Home este o coproducție Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, Centrul Cultural Studențesc Novi Sad, SILK Linz, Derida Dance Sofia, proiect co-finanțat prin programul UE Europa Creativă.

*** Campionatul actorilor este organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara.

Sport 21 este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.