Dirty Nano îşi păstrează traiectoria ascendentă în industria muzicală cu un nou release. Tinu Vidaicu şi George Hora au lansat remix-ul piesei „Perfect”, semnată original de Ed Sheeran. Cei doi artişti au scos la lumină producţia la mijlocului acestei săptămâni şi au urcat-o pe canalul propriu de Youtube. Piesa păstrează semnătura Dirty într-o notă veselă şi tropicală, în combinaţie cu versurile pline de emoţie.
Cei doi entertaineri au semnat cu casa de discuri Global Records, la începutul anului curent şi curând a urmat primul single offcial. Tinu şi George încă se bucură de succesul piesei “Promite-mi”, care o are pe Alina Eremia pe vocal şi rulează la radio-urile cu greutate. De altfel, remix-ul făcut la hit-ul lui Sheeran a urmat imediat după ce single-ul “Promite-mi”a atins pragul de un milion de vizualizări, devenind cadoul #perfect pe care Dirty Nano l-a făcut fanilor, la început de iunie.