Liviu Dragnea, condamnat azi la trei ani și jumătate de pușcărie cu executare s-a predat la Penitenciarul Rahova. Imbrăcat la sacou și cămașă albă, Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul Romaniei a ajuns la ora 17:20 la Penitenciarul Rahova într-un SUV Dacia Duster negru, întrând în curtea instituției pentru formalitățile de încarcerare.
Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat și a treilea om în stat din funcția de președinte al Camerei Deputaților s-a predat singur, la doar 3 ore de la condamnarea primită, punând în momentul de față atât PSD cât și România într-o situație dificilă, fiind primul înalt demnitar al României care primește o condamnare penală cu executare în timpul exercitării funcției
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-o conferință de presă la finalul ședinței convocate la PSD după condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare a liderului PSD, Liviu Dragnea, că, indiferent de sentimentele pentru Dragnea, condamnarea aceastuia reprezintă un moment dificil pentru PSD, care „trebuie să iasă întărit”. Ea a spus că marți vor avea loc două ședințe ale PSD, în care liderii PSD vor stabili pașii de urmat și vor lua împreună deciziile. Dăncilă, care a venit la declarații însoțită de mai mulți lideri ai partidului și de o parte a miniștrilor, a ținut să sublinieze din nou că nu va demisiona din Guvern și că în partid nu există tabere.
