Teatrul
Național din Timișoara prezintă joi, 25 aprilie, de la ora 19, la Sala 2 a
Teatrului Național o reprezentație cu public a spectacolului inCREDibil de
Mihaela Michailov, Peca Ștefan, Leta Popescu și Elise Wilk.
Spectacolul inCREDibil analizează fericirea din perspectiva
unei lumi descompuse în multe compromisuri individuale. Personajele din această
comedie amară caută să-și crească nivelul de fericire în cel mai la îndemână
mod, respectiv mint și se mint încontinuu, căci minciuna este un drog inedit,
contemporan. Fericirea este stricată de duplicitate, această rețetă sigură a
eșecului: la scară mică, minciuna scurtcircuitează legăturile dintre oameni,
dar la la scară mare, sufocă societatea.
inCREDibil, prin poveștile sale,
fixează în timp și spațiu 11 variațiuni pe tema împlinirii și a ratării
individuale și colective, și propune un moment de reflecție asupra
responsabilității în evoluția – sau involuția – lumii în care trăim.
Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Matei Chioariu, Ion Rizea,
Alina Ilea, Irene Flamann Catalina, Mirela Puia, Bogdan Spridion, Paula Maria
Frunzetti, Romeo Ioan, Ana Maria Pandele Andone, Cristian Szekeres, Costa
Tovarnisky. Spațiul vizual este construit de scenografa Oana Micu și de light
designerul Lucian Moga.
Următorul spectacol va avea loc vineri, 3 mai, fiind urmată de o a doua
reprezentație sâmbătă, 4 mai, de la aceeași oră și în aceeași locație. Biletele
pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești” – str. Mărășești nr. 2 și
Agenția „Sala 2” – Parcul Civic), orar marți – duminică, între orele 11 – 19,
sau online, pe www.tntimisoara.com.




