România va trece în această noapte la ora de vară. Astfel, ora 3 va deveni ora 4, iar ziua de 31 martie va deveni cea mai scurtă zi a anului. Pentru cât timp vom mai trece de la ora de iarnă la ora de vară, aflați în rândurile de mai jos.

Și CFR călători va fi afectată de schimbarea orei de vară, astfel încât „„trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulăție după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că și în țările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeași zi, respectiv 31 martie 2019, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare” precizează CFR.

Deși începând de anul acesta România, alături de celelalte țări din UE trebuiau să treacă definitiv la ora de vară, data acestei treceri s-a amânat până în 2021. Bineînțeles, ultima decizie aparține Parlamentului României care va decide dacă se va aplica sau nu din martie 2021 hotărârea Parlamentului European. Începând de la noapte, diferența dintre România și GMT va fi de 3 ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.