De la începutul acestui an, în clădirea United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul Openville funcţionează centrul din Timişoara al companiei Microsoft România. Openville, proiect care integrează actualul Iulius Mall Timişoara şi se află în plin proces de construcţie, va reprezenta cel mai mare proiect de tip mixt din vestul ţării şi principala atracţie de business, shopping şi loisir din regiune.

Biroul Microsoft din Timişoara este parte a centrului global de Customer Service and Support al Microsoft şi include o echipă de specialiști IT ce se dezvoltă pe plan local, de la an la an, începând cu 2012. „Centrul de inginerie şi suport din România este strategic pentru Microsoft, am construit o echipă puternică ce deserveşte clienţii din regiunea EMEA pe tehnologii cloud, dar şi on premise. Asigurarea unui spaţiu de lucru ergonomic, tehnologizat şi adaptat nevoilor moderne este parte integrantă din strategia noastră de angajator, Timişoara fiind primul oraş unde ne mutăm într-un spaţiu amenajat în conformitate cu cel mai recent design language al Microsoft, urmând ca, la sfârşitul anului 2020, să consolidăm activitatea din Bucureşti într-un sediu nou”, a menţionat Adrian Purcărea, Director Support Engineering EMEA şi Site Lead Romania.

UBC 1 este în curs de certificare LEED® şi beneficiază de implementarea unor politici sustenabile de operare, menite să crească eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor.

Clădirea are 12 niveluri, o suprafaţă de 13.000 mp închiriabili şi a fost dată în folosinţă la finele anului 2017. Aceasta are acces direct spre Iulius Mall Timişoara, angajaţii din UBC 1 beneficiind de proximitatea faţă de o gamă variată de servicii: food court şi restaurante pentru pauzele de masă, fitness center, 350 de magazine, cinema multiplex, grădiniţă, clinici medicale, locuri de parcare şi multe altele. În plus, prin programul Card Partener, aceştia au parte şi de promoţii de până la 25%, la numeroşi retaileri din mall.

Articolul precedentȘtirile zilei în Timișoara – duminică, 3 martie 2019
Articolul următorWeekendul femeii la Iulius Mall Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.