Luni, 19 martie 2018, începând cu ora 19:30, interpreta de muzică populară, Nicoleta Voica lansează prima carte de poezie, scrisă împreună cu profesorul Alin Bagiu. Evenimentul se va desfășura la sala de spectacole a Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, Piața Libertății, nr. 1.

De-a lungul carierei sale, Nicoleta Voica, a înregistrat numeroase albume de muzică populară. Piesele muzicale sunt creație proprie, atât linie melodică, cât și text. Dincolo de cântec, prima carte de poezie, semnată de artistă, cunoaște lumina tiparului. „Vă cânt din suflet și atunci când vă scriu, stopând notele în favoarea pauzelor mai lungi dintre cuvinte pentru a vă oferi răgazul necesar de a vă redescoperi nevoile sufletești sub cea mai sinceră autoexprimare a sensibilităților pe care le purtați în adâncul inimilor voastre. „Cântări necântate” este cartea ce cuprinde zestrea pe care o las în urmă – necântată – dar așternută cu întreaga-mi inimă deschisă pentru voi, românii mei dragi!”

„Cântări necântate” este scrisă împreună cu Alin Bagiu, autor de texte de folclor, apreciat de artiști ai domeniului muzicii populare. „Această carte te poartă prin universul zestrei moștenite și cântate în gând, fiind prilejul vostru de a vă auzi doinele sufletești. Un grai ce poate fi transmis din generație în generație, prin sensibilitate, este cuprins, de această dată, între paginile unui portativ imaginar. Te invit să parcurgi paginile cărții, să cânți în gând, fără vorbe, dar cu sufletul deschis!”

Lansarea de carte este organizată cu sprijinul Facultății de Muzică și Teatru, Catedra de folclor muzical. Alături de artista Nicoleta Voica și Alin Bagiu este invitat Prof. Univ. Dr. Habil Lucian E. Roșca, etno muzicolog.

Articolul precedentCel mai mare restaurant cu specific libanez și mediteranean din vestul ţării va fi deschis în Timișoara
Articolul următorȘapte ani fără Uțu Strugari la TNTm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.