Evenimentul internațional Connecting Doers with Opportunity s-a desfășurat la Timișoara între 5 și 8 octombrie 2017 și a fost format dintr-o Conferință Internațională Urban Talks și un Hackathon pentru Inovare pe două teme: Viitorul Comunității și Viitorul Producției Sustenabile bazate pe tehnologia Blockchain.

KeepItSimple și UrbanizeHub România au adus împreună oameni activi și implicați de pe tot globul și au arătat că există un interes major pentru a face comunitățile mai puternice, mai bine conectate și mai active.

Cele patru teme ale conferinței Urban Talks au fost Sectorul Social & Comunitatea, Educația, Orașele Viitorului și Tehnologia.Fiecare temă a inclus 4 speakeri și câte o sesiune de întrebări din partea publicului, în cadrul cărora speakerii au primit feedback valoros în legătură cu subiectele pe care le-au abordat și au descoperit cât de mult își doresc oamenii să se unească pentru a găsi soluții pentru problemele locale, regionale și globale cu care ne confruntăm cu toții. La ora 20:00, în a 11-a oră a conferinței, oamenii din sală încă ascultau cu mare atenție discuțiile de pe scenă și speakerii din panel-ul de final făceau față cu greu fluxului mare de întrebări din partea acestora.

Cei ce nu au reușit să obțină toate informațiile în timpul conferinței au fost invitați la Ambasada, un Hub creativ din Timișoara, pentru o sesiune informală de networking cu speakerii, organizatorii și partenerii evenimentului.

În următoarele două zile, Connecting Doers with Opportunity s-a mutat în mansarda Facultății de Arte, unde s-a desfășurat Hackathon-ul de Inovare la care au participat 8 echipe, câte 4 pe fiecare dintre cele două teme.

Proiectele prezentate de echipele de la Hackathon au fost extraordinare și au arătat viziunea fiecărui grup pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai sustenabil. Participanții au concurat pentru premii în valoare de $10,000 în cryptocurrency și pentru posibilitatea de a prezenta ideile lor în fața Națiunilor Unite.

Proiectele câștigătoare din Hackathon:

Viitorul Comunității: Captured 1.0 – un sistem de vizualizare și analiză a riscului de corupție în achizițiile publice. Prototipul construit în 36 de ore a adunat date pentru o singură țară pe o perioadă de 4 ani, și pe 4 dintre cele mai valoroase piețe de achiziții publice din acea țară. Conceptul poate fi dezvoltat pentru o platformă pentru vizualizare și analiză în timp real a riscului de corupție în domeniul achizițiilor publice din 35 de țări. Captured 1.0 va avea șansa de a ajunge în fața unei comisii de la Națiunile Unite.

Celelalte proiecte din segmentul Viitorul Comunității au fost:

  • Hand2Hand, o aplicație user-friendly pentru managementul resurselor de care este nevoie după un dezastru natural;
  • No Fake News, un add-on care invită userii să clasifice sursele de informație în funcție de nivelul de încredere;
  • ZeroCozi – o aplicație pentru monitorizarea în timp real a cozilor de la diferite instituții care permite obținerea unui ticket virtual cu estimare a orei la care trebuie să se prezinte utilizatorul pentru a nu pierde timp la coada fizică.

Viitorul Producției Sustenabile: toate cele 4 echipe din această categorie a hackathon-ului au primit premii în cryptocurrency –  juriul a decis să alăture câte două echipe cu proiecte ce pot fi complementare și pot crește mai bine împreună atât pentru locul I, cât și pentru locul II.

Locul I a fost, așadar, împărțit de proiectele TrustChain și OpenRetail – ambele își doresc să simplifice piața de schimb prin tranzacții mai inteligente, transparente și sigure în blockchain. Cele două echipe au primit cryptocurrency în valoare de câte 3000 de dolari.

Pe locul II, cu câte 1.500 de dolari în cryptocurrency fiecare, au fost echipele Disrupting the Supply Chain și GreenChain – primul proiect încearcă să simplifice printarea 3D cu ajutorul blockchain, iar al doilea caută să îmbunătățească nivelul de cunoaștere și responsabilitate în legătură cu ciclul de viață al fiecărui produs.

Lykke, Banat IT și Innovation 4.4 au fost organizațiile partenere, iar premiile au fost acordate de Lykke, companie care se ocupă de technologia blockchain.

În urma succesului răsunător al evenimentului organizatorii își propun crearea unor evenimente similare la Iași, Cluj și București pentru 2018.

Articolul precedentUMFT a participat la un studiu pe tema obezității copiilor. Care sunt concluziile studiului?
Articolul următor9 luni de creștere pentru Aeroportul Internațional Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.