De curând, brandul italian C House a deschis la Iulius Mall Timişoara prima cafenea din vestul României. Noua locație își îmbie clienții cu veritabila cafea italiană, dar și cu delicii culinare și deserturi apetisante.

Situată la etajul Iulius Mall Timișoara, C House Cafè Milano îmbină tradiția autentic italiană și inovația, pentru a le oferi clienților cele mai bune preparate, dar și servicii de top. Sortimentele de cafea propuse de C House se disting prin calitate și combinații atent selectate. Licorile sunt preparate la vedere, din boabe proaspăt măcinate, după rețete implementate de maeștri în arta cafelei din peninsulă. În plus, clienții se pot bucura de savoarea băuturilor în cadrul relaxant al noii locații sau pot opta pentru serviciul „to go”, astfel încât să se bucure de gustul autentic al cafelei italiene și la birou. Pe lângă aromele  îmbietoare din cafea, meniul C House include și nenumărate băuturi răcoritoare, cocktail-uri și fresh-uri în combinații ispititoare.

Specificul italian se regăseşte în meniu, care include reţete originale şi variate de cafea, gustări fine, salate şi deserturi alese, precum şi în amenajarea aparte. Toate acestea fac din C House Cafè Milano o locație ideală pentru pauza de masă, ieșirile cu prietenii și întâlnirile de business.

C House Cafè Milano este un brand creat de Alberto Poli și Cristiano Iezzi. Familia Poli activează în industria cafelei din Milano încă din 1962. Produsele sale au fost distribuite mai întâi în Italia, iar mai apoi în întreaga lume. După șase ani de la inaugurarea primei cafenele, C House Cafè Milano numără 68 de locații, în peste 10 țări. Prima locație C House din România a fost deschisă în anul 2012, în Palas Iași, primul ansamblu multifuncțional din țară, dezvoltat de compania IULIUS. În prezent, brandul Italian este prezent în Iași, Galați, București și Craiova, iar acum și în Timișoara, prin cafeneaua inaugurată în Iulius Mall.

Articolul precedentParcarea supraetajată din ansamblul Openville va fi finalizată în această toamnă
Articolul următorSimte EPIC VARA până la sânge! #eroina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.