lasă omul să se închidă între patru pereți/
să fie tandru cu demonii săi când își ține în brațe genunchii/
tocmai a aflat că moartea-i cel mai fericit sufix/

durerea e atunci când te izbești de tot ce ai crezut că e adevăr
până vezi dacă ești mai dur decât realitatea/
e atunci când te oprești înaintea ușii care nu se deschide în doi/

încăperea devine un oraș întreg pe care îl pulverizez de frică/
mă privesc de sus și par un titan încolțit de amintiri
care s-a întors în locul din care a plecat să uite/

mușc din pervaz ca să sap după o rază de lună/
e singura care-mi cicatrizează rănile unui război intern/
uite cum se vede iubirea printr-o gaură în perete/

doar când plouă pot să mă deschid ca o umbrelă/
amestec cenușă și vată de sticlă ca să-mi modelez furtuna
dar se face gălăgie când transfer geometria unei emoții pe partituri/

un fel de colaps tună din inimă-n inimă/
aud orchestra speriată ori de câte ori se smucesc violoniștii/
îmi acopăr urechile și adorm în sângele tău/

Articolul precedentIulius îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa din România. Compania îşi uneşte forţele cu Atterbury Europe
Articolul următorIA românească pe bicicletă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.