Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a anunțat măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor pe durata minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Copilului și sărbătoarea Rusaliilor.
Potrivit reprezentanților instituției, în perioada 30 mai – 1 iunie 2026, peste 200 de polițiști vor fi mobilizați zilnic în teren pentru prevenirea incidentelor, combaterea faptelor antisociale și intervenția rapidă în situațiile care pot afecta siguranța publică.
Acțiunile polițiștilor se vor concentra în zonele cu afluență mare de persoane, în special acolo unde sunt organizate evenimente dedicate copiilor, în parcuri, zone de agrement și turistice, în apropierea lăcașurilor de cult, dar și pe principalele drumuri din județ, unde se estimează valori ridicate de trafic.
O atenție deosebită va fi acordată siguranței rutiere, echipajele de poliție urmând să monitorizeze respectarea regulilor de circulație și să desfășoare controale pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră.
Pentru evitarea incidentelor și pentru petrecerea în siguranță a minivacanței, polițiștii recomandă șoferilor să respecte limitele legale de viteză, să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum. De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasările pentru a evita zonele aglomerate.
În locurile publice și la evenimentele cu participare numeroasă, oamenii sunt îndemnați să supravegheze permanent copiii, să acorde atenție bunurilor personale și să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere în autoturisme.
Totodată, pentru cei care aleg să plece de acasă în această perioadă, polițiștii recomandă verificarea și asigurarea ușilor și ferestrelor locuinței, evitarea anunțării plecărilor pe rețelele de socializare și solicitarea sprijinului unei persoane de încredere pentru supravegherea periodică a locuinței.
Reprezentanții IPJ Timiș transmit că scopul acestor măsuri este prevenirea situațiilor neplăcute și menținerea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii care aleg să participe la evenimentele organizate în această perioadă sau să călătorească în județ.
Polițiștii timișeni le urează tuturor o minivacanță liniștită și reamintesc că siguranța depinde în mare măsură de responsabilitatea și comportamentul preventiv al fiecăruia.


