Timișul propune un weekend plin de activități dedicate copiilor și familiilor. Cu ocazia minivacanței de 1 Iunie, Visit Timiș recomandă două evenimente care îmbină recreerea în natură, activitățile educative și sportul de performanță juvenil, transformând județul într-o destinație atractivă pentru localnici și turiști.

Primul dintre acestea este Electroruga de Copii, organizată la Buzad, într-un cadru natural spectaculos, la poalele dealurilor împădurite ale Lipovei. Inspirat din spiritul festivalului Electroruga, evenimentul își propune să ofere celor mici o zi dedicată jocului, explorării și conectării cu natura.

Programul include ateliere creative, activități interactive, concursuri, drumeții, teatru de păpuși, momente de magie și muzică, dar și experiențe prin care copiii pot descoperi viața la sat și beneficiile timpului petrecut în aer liber. În același timp, părinții vor avea la dispoziție zone de relaxare, gastronomie locală și activități dedicate adulților.

Organizatorii subliniază că obiectivul proiectului este crearea unei experiențe autentice pentru întreaga familie, într-un spațiu în care copiii să se bucure de libertate și descoperire, iar adulții să petreacă timp de calitate alături de cei mici.

Participarea este gratuită, însă accesul se realizează pe baza unui bilet în valoare de 20 de lei, sumă care poate fi utilizată integral pentru consumație în cadrul evenimentului. Vizitatorii au la dispoziție atât o zonă de parcare gratuită amplasată înainte de intrarea în localitate, cât și o parcare amenajată în sat, disponibilă contra cost. Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Timiș prin Visit Timiș și beneficiază de sprijinul administrației locale din comuna Bogda.

Tot în acest weekend, comuna Dumbrăvița găzduiește prima ediție a Dumbrăvița Generation Cup, un turneu internațional de fotbal juvenil care reunește 32 de echipe din România și din străinătate. Competiția este dedicată copiilor născuți în anii 2016 și 2017 și reprezintă începutul unui proiect ambițios care își propune să devină o tradiție anuală în sportul juvenil românesc.

Turneul este organizat de Academia de Fotbal Dumbrăvița, în parteneriat cu Hotel Ibis Timișoara City Center, și beneficiază de implicarea fostului internațional român Srgian Luchin. Organizatorii urmăresc să ofere participanților condiții moderne de joc și o experiență memorabilă atât pe teren, cât și în afara acestuia.

Potrivit reprezentanților academiei, obiectivul pe termen lung este transformarea Dumbrăviței într-un reper important pe harta competițiilor de fotbal juvenil din regiune, contribuind totodată la dezvoltarea tinerelor talente și la promovarea valorilor sportive precum disciplina, respectul și spiritul de echipă.

Prin promovarea unor astfel de inițiative, Visit Timiș continuă să pună în valoare oferta de evenimente a județului și să încurajeze participarea la activități care susțin turismul local, viața comunitară și petrecerea timpului liber în mod activ.

Pentru familiile aflate în căutarea unor experiențe autentice de 1 Iunie, Buzad și Dumbrăvița se anunță printre cele mai atractive destinații din județul Timiș în weekendul prelungit 29 mai – 1 iunie 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.