Cartierul Ciarda Rosie devine, luni, 20 aprilie 2026, scena unui eveniment sportiv dedicat copiilor și comunității locale. „Alergarea de 10. Ducem Mănușarul la Timotion” marchează prima ediție a unei inițiative care îmbină mișcarea în aer liber cu implicarea civică, având ca obiectiv salvarea terenului de fotbal Mănușarul.

Competiția se va desfășura pe strada Theodor Pallady, în imediata apropiere a terenului, și include trei probe adaptate vârstei participanților: cros de 100 de metri pentru preșcolari și elevii din clasele 0–I, cros de 300 de metri pentru clasele II–VII și o probă de ciclism pe aceeași distanță. Startul primei curse este programat la ora 10:00.

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 11:30, în curtea Scoala Gimnaziala nr. 20 Timisoara, iar evenimentul se va încheia în jurul orei 12:00.

Dincolo de componenta sportivă, evenimentul are și o miză comunitară importantă. Primii trei clasați din fiecare categorie vor reprezenta cartierul la Timotion, programat pe 10 mai 2026. Participarea acestora va susține proiectul „Ciarda Roșie se mișcă pentru terenul Mănușarul”, care urmărește păstrarea spațiului ca zonă verde și de sport pentru comunitate.

Evenimentul este organizat de Grupul de Inițiativă Civică Ciarda Roșie, în parteneriat cu Scoala Gimnaziala nr. 20 Timisoara, și reunește copii de la mai multe unități de învățământ: Grădinița PP nr. 8, Grădinița Madagascar Kids Club și Grădinița Piticilor din Vest. Organizatorii estimează participarea a peste 300 de copii, însoțiți de cadre didactice, voluntari și susținători din cartier.

Pentru buna desfășurare a competiției, traficul rutier pe strada Theodor Pallady va fi restricționat între orele 9:30 și 12:00, în baza avizului emis de Primaria Municipiului Timisoara. Traseul va fi delimitat și supravegheat de voluntari, pentru siguranța participanților.

Inițiativa reflectă implicarea comunității locale în promovarea unui stil de viață activ și în protejarea spațiilor dedicate sportului și recreerii, într-un oraș în care astfel de proiecte devin tot mai relevante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.