Primăria Municipiului Timișoara transmite un mesaj ferm privind siguranța spațiului public, după o intervenție recentă a autorităților locale în cazul unor elemente de fațadă cu risc de desprindere.

Potrivit reprezentanților administrației locale, situațiile în care structuri precum meshuri publicitare sau bucăți de fațadă pot pune în pericol cetățenii nu sunt tolerate. Echipele Poliția Locală Timișoara au intervenit prompt pentru securizarea zonei și au solicitat sprijinul ISU Timiș, care a acționat pentru îndepărtarea elementelor periculoase.

Autoritățile precizează că unul dintre meshurile vizate era montat de o perioadă îndelungată, iar proprietarul fusese notificat în repetate rânduri să îl desființeze. În urma neconformării, acesta a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de peste 14.000 de lei. Cu toate acestea, măsurile dispuse nu au fost respectate.

În același timp, un al doilea mesh fusese instalat recent, chiar în ziua precedentă intervenției. Poliția Locală a anunțat că va continua verificările și va aplica sancțiunile legale care se impun.

Reprezentanții Primăriei subliniază că nu este vorba despre un incident izolat. De la începutul anului, Direcția Generală Poliția Locală Timișoara a aplicat sancțiuni mai multor firme și proprietari de imobile pentru amplasarea ilegală a meshurilor sau pentru menținerea acestora după aplicarea amenzilor, valoarea totală a sancțiunilor depășind 300.000 de lei.

Administrația locală avertizează că va continua controalele și va aplica măsuri stricte pentru a preveni astfel de situații, reiterând că siguranța cetățenilor rămâne o prioritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.