Derby-ul etapei a IV-a din Liga Națională de Rugby aduce față în față două dintre cele mai puternice echipe din campionat: SCM USV Timișoara și CS Dinamo București. Confruntarea este programată vineri, 17 aprilie, de la ora 15:00, pe stadionul Gheorghe Rășcanu.

Meciul are o miză importantă, în condițiile în care cele două formații, campioane ale ultimelor două sezoane, sunt neînvinse în 2026. Pentru timișoreni, anul a început în forță, cu câștigarea Supercupa României la rugby, trofeu care confirmă forma bună a echipei.

Parcursul din actuala ediție de campionat a fost însă unul atipic pentru formația bănățeană. Deși s-a ajuns la etapa a IV-a, SCM USV Timișoara a disputat un singur meci oficial, câștigat categoric, scor 90-3, împotriva celor de la RC Gura Humorului. Partida din prima etapă, contra CSM Știința Baia Mare, a fost amânată, iar în etapa a III-a echipa a stat.

Căpitanul echipei, Vlad Neculau, anticipează o confruntare dificilă: Dinamo este recunoscută pentru jocul echilibrat, atât în pachetul de înaintare, cât și pe linia de trei sferturi. Timișorenii mizează însă pe avantajul terenului propriu și pe susținerea publicului pentru a obține victoria.

Ultima întâlnire directă dintre cele două formații a avut loc în semifinala Cupei României la rugby, la finalul lunii noiembrie 2025. Atunci, SCM USV Timișoara s-a impus cu 13-3, chiar pe terenul dinamoviștilor, calificându-se în finala competiției, pe care avea să o câștige ulterior.

Confruntarea de vineri se anunță una echilibrată și spectaculoasă, între două echipe cu obiective clare: titlul național și dominarea rugby-ului românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.