Primăria Timișoara a demarat lucrările de cosire a ierbii în cartierele orașului, odată cu începutul noului sezon de întreținere a spațiilor verzi. Anunțul a fost făcut de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a precizat că echipele au început deja intervențiile în diferite zone ale orașului.

„Sezon deschis: de azi am început cosirea în cartiere”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, Timișoara dispune de aproximativ 627 de hectare de spații verzi, care includ parcuri, scuaruri, aliniamente stradale și zone verzi dintre blocuri. Întreținerea acestor suprafețe presupune lucrări periodice de cosire, toaletare și amenajare, pentru menținerea unui aspect îngrijit al orașului.

La începutul anului, administrația locală a finalizat contractul pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din toate cartierele municipiului. Prin acest contract sunt asigurate lucrări regulate de întreținere pe parcursul sezonului cald, atunci când vegetația crește accelerat.

Lucrările de cosire se vor desfășura etapizat în cartierele Timișoarei, în funcție de zonele stabilite în programul de întreținere al municipalității.

Autoritățile locale precizează că intervențiile vor continua pe parcursul următoarelor luni, astfel încât spațiile verzi din oraș să fie menținute într-o stare bună pentru locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.