Asistenta virtuală „Timi”, lansată de Primăria Municipiului Timișoara în fază de test, a înregistrat aproape 4.000 de conversații cu utilizatorii în prima lună de funcționare. Platforma digitală face parte din strategia municipalității de modernizare a serviciilor publice și de simplificare a interacțiunii dintre cetățeni și administrația locală.
Începând de astăzi, sistemul include și un avatar cu trăsături umane, introdus pentru a face interacțiunea mai intuitivă și mai apropiată de utilizatori. Reprezentanții Primăriei Timișoara spun că această actualizare urmărește să crească gradul de utilizare al serviciului și să încurajeze tot mai mulți timișoreni să folosească instrumentele digitale puse la dispoziție de administrație.
Asistenta virtuală poate fi accesată direct pe site-ul oficial primariatm.ro, din fereastra de chat situată în partea dreaptă jos a ecranului. Utilizatorii pot comunica cu sistemul atât în scris, cât și vocal, iar platforma poate răspunde întrebărilor indiferent de limba în care sunt formulate.
„Timi” oferă informații despre serviciile publice furnizate de municipalitate, utilizând exclusiv datele publicate pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Timișoara. Sistemul nu generează opinii și nu utilizează alte surse de informații în afara celor oficiale.
Pentru utilizatorii care se autentifică în contul personal de pe platforma municipalității, asistenta virtuală oferă și funcționalități suplimentare. Prin intermediul unei solicitări trimise direct în fereastra de chat, „Timi” poate realiza programări online în timp real la Direcția de Evidență a Persoanelor. După verificarea datelor, confirmarea programării este transmisă automat prin SMS.
De asemenea, sistemul poate prelua sesizările transmise de cetățeni și le poate redirecționa automat către departamentele responsabile, eliminând necesitatea ca utilizatorii să identifice singuri serviciul competent din cadrul administrației locale.
Reprezentanții Primăriei Timișoara precizează că „Timi” este concepută ca un sistem aflat în permanentă dezvoltare, care va fi îmbunătățit constant pe baza informațiilor oficiale și a feedback-ului primit de la utilizatori.
Prin implementarea acestei soluții digitale, municipalitatea continuă procesul de digitalizare a serviciilor publice, alături de alte instrumente deja disponibile pentru cetățeni, precum platforma de sesizări online, corespondența electronică și interacțiunea directă la ghișeu.


