Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au intensificat controalele privind amplasarea sistemelor publicitare în municipiu, în contextul respectării legislației naționale și locale în domeniu. De la începutul anului, autoritățile au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 295.000 de lei, pentru nereguli legate de publicitatea stradală.

Acțiunile de verificare vizează modul în care sunt amplasate bannere, mesh-uri și panouri publicitare de mari dimensiuni, multe dintre acestea fiind montate fără documentația necesară sau fără avizele emise de Primăria Timișoara.

Ce prevede legea privind amplasarea mijloacelor de publicitate

Potrivit Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, constituie contravenție:

  • amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitate temporară;
  • nerespectarea prevederilor din aviz și a documentației tehnice care a stat la baza eliberării acestuia;
  • montarea panourilor publicitare cu structură proprie și elemente de susținere ce necesită fundație, fără autorizație de construire.

Pentru aceste abateri, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei. Sancțiunile sunt constatate de polițiștii locali, iar cuantumul final este stabilit de arhitectul-șef al municipiului, care poate dispune și măsuri complementare, inclusiv desființarea construcțiilor publicitare ilegale.

În completare, HCL nr. 117/2024, la art. 19 lit. C, prevede amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru asociațiile de proprietari sau proprietarii de imobile care permit amplasarea sistemelor publicitare fără aviz, acord sau autorizație emisă de Primăria Timișoara.

De asemenea, conform art. 20 din același act normativ, menținerea mijloacelor publicitare amplasate ilegal, după expirarea termenului de desființare, se sancționează cu amenzi între 1.000 și 2.500 de lei.

Bilanțul controalelor: 59 de sancțiuni și 295.000 lei amenzi

În urma controalelor desfășurate de la începutul anului:

  • 15 firme care au amplasat sisteme publicitare fără aviz pentru publicitate temporară au fost sancționate cu 37 de amenzi, în valoare totală de 270.000 de lei;
  • 17 proprietari de imobile, inclusiv asociații de proprietari, au fost amendați cu 12.500 de lei pentru că au permis montarea sistemelor fără documente legale;
  • cinci firme au primit sancțiuni în valoare de 12.500 de lei pentru menținerea publicității fără aviz pe clădiri.

Totalul sancțiunilor aplicate pe linia publicității stradale ajunge astfel la 59 de amenzi, însumând 295.000 de lei.

Reprezentanții Poliției Locale transmit că verificările privind amplasarea sistemelor publicitare în Timișoara vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui cadru urban reglementat și a respectării normelor privind disciplina în construcții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.