Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, anunță intensificarea verificărilor și demararea unor investiții în rețeaua de distribuție a gazelor naturale, în urma unei întâlniri cu conducerea Delgaz Grid, compania care administrează infrastructura de profil în oraș.
Discuțiile au vizat atât starea actuală a rețelei de gaze, cât și planurile de modernizare și măsurile de prevenție necesare pentru creșterea siguranței.
Verificări suplimentare la rețeaua subterană și supraterană
Edilul a precizat că a solicitat intensificarea controalelor, în special în contextul în care o parte din infrastructura subterană este învechită.
„M-am asigurat că vor intensifica verificările, atât la rețeaua subterană, cât și la cea supraterană. Știm că o parte din infrastructură este învechită, în special în subteran. Din punctul lor de vedere, în urma inspecțiilor și a inventarierii realizate, rețeaua se prezintă în condiții bune, însă monitorizarea trebuie să fie constantă și riguroasă”, a transmis Călin Dobra.
Conducte și branșamente înlocuite în zona centrală
Primele investiții anunțate vizează zona centrală a municipiului Lugoj, unde vor fi înlocuite conducte și branșamente de gaze naturale instalate în perioada 1990–2000.
Lucrările presupun:
- înlocuirea a aproximativ 1.900 de metri de conductă;
- modernizarea a 90 de branșamente.
Intervențiile vor avea loc pe următoarele străzi: Corneliu Coposu, Avram Iancu, Făgăraș, Valeriu Braniște, 29 Decembrie 1989, Eftimie Murgu, Andrei Șaguna, Pasajul Pieței și Piața I.C. Drăgan.
Zona a fost considerată prioritară datorită densității ridicate a populației și a importanței sale în structura urbană a orașului.
Refacerea carosabilului, sub monitorizare strictă
Un alt punct important discutat a fost refacerea carosabilului după finalizarea lucrărilor. Primăria Lugoj emite acordurile de săpătură pentru realizarea branșamentelor, însă compania are obligația contractuală de a readuce drumurile la starea inițială.
Primarul a atras atenția asupra problemelor apărute în trecut, când, după intervenții, carosabilul a rămas deteriorat din cauza tasărilor sau a asfaltării necorespunzătoare.
„Voi monitoriza îndeaproape acest aspect și voi solicita intervenții ferme și riguroase pentru refacerea corectă a drumurilor”, a subliniat edilul.
Autoritățile locale dau asigurări că monitorizarea rețelei de gaze naturale va continua, pentru prevenirea oricăror incidente și pentru creșterea nivelului de siguranță în municipiul Lugoj.







