Un accident rutier a avut loc în 20 februarie 2026, pe Calea Aradului din Timișoara, unde o femeie de 46 de ani a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, un tânăr de 29 de ani conducea un autoturism dinspre Calea Circumvalațiunii, iar la intersecția cu strada Amurgului ar fi surprins și accidentat pietonul.
Victima, transportată la spital
În urma impactului, femeia a suferit răni și a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Autoritățile reamintesc conducătorilor auto importanța adaptării vitezei și acordării priorității pietonilor angajați regulamentar în traversarea drumului public.







