Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în ultimele două săptămâni, o serie de controale în zona centrală a municipiului Timișoara, după ce mai mulți cetățeni au semnalat că sunt abordați pe stradă pentru a li se propune servicii de promovare online prin realizarea de albume foto sau video.
Verificările s-au concentrat în Piața Victoriei, unde au fost identificați trei bărbați, cu vârste de 33, 34 și 37 de ani, domiciliați în Botoșani, Brașov și Buzău. Aceștia ar fi abordat în special femei, cărora le prezentau oferte pentru servicii foto, susținând că acționează în numele unei societăți comerciale din București.
Amenzi de 4.000 de lei pentru promovare fără drept pe domeniul public
În urma controalelor, polițiștii locali au constatat că activitatea desfășurată nu respectă prevederile legale privind utilizarea domeniului public pentru activități de informare și promovare comercială.
Cei trei au fost sancționați în baza HCL 117/2024, fiecare primind amendă în valoare de 500 de lei. În total, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în cuantum de 4.000 de lei, pentru desfășurarea de activități comerciale prin abordarea directă a persoanelor pe domeniul public, fără drept.
Fenomen apărut din toamna anului trecut
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara precizează că astfel de situații au fost semnalate încă din toamna anului trecut, fenomenul fiind monitorizat constant. Acțiunile de control vor continua, în vederea descurajării practicilor similare.
Totodată, cu privire la aceste aspecte a fost transmisă o informare către Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, pentru a analiza dacă există și elemente care pot întruni condițiile unor posibile fapte de natură penală.
Autoritățile recomandă cetățenilor să manifeste prudență atunci când sunt abordați pe stradă pentru servicii comerciale și să verifice cu atenție identitatea și legalitatea celor care le fac astfel de oferte.







