Primăria Municipiului Timișoara a finalizat procedura de atribuire a contractului de lucrări pentru regenerarea urbană a zonei Piața Traian, unul dintre cele mai ample proiecte de modernizare urbană din oraș. După ce rezultatul licitației a fost contestat la finalul anului trecut, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins sesizarea și a dat câștig de cauză municipalității.
În urma deciziei CNSC, oferta asocierii formate din PORR Construct SRL și Electroechipament Industrial SRL a fost desemnată câștigătoare. În perioada următoare, administrația locală va semna contractul de execuție, în conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2016, urmând ca împreună cu constructorul să fie stabilite detaliile privind organizarea și etapizarea șantierului.
Proiectul de regenerare a Pieței Traian este unul complex și presupune intervenții majore atât la nivel subteran, cât și la suprafață. Sunt prevăzute lucrări ample la rețelele edilitare, la infrastructura de tramvai, la carosabil și trotuare, precum și la spațiile verzi. Municipalitatea anunță că lucrările vor fi realizate etapizat, astfel încât disconfortul pentru locuitori și pentru agenții economici din zonă să fie redus la minimum.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a subliniat importanța strategică a investiției pentru dezvoltarea orașului. „Este unul dintre șantierele mult așteptate ale Timișoarei și mă bucur că, după un parcurs birocratic anevoios, am ajuns la finalizarea licitației pentru constructor. Acest proiect va schimba fundamental întreaga zonă și îi va reda strălucirea de altădată. Vorbim despre un spațiu cu un potențial uriaș, care, prin frumusețe și valoare urbană, poate rivaliza cu centrul orașului. Obiectivul nostru este să transformăm zona Traian într-un al doilea centru al orașului, viu și atractiv, atât pentru timișoreni, cât și pentru vizitatori”, a declarat edilul.





Prin acest proiect, Primăria Timișoara va moderniza aproximativ 60.000 de metri pătrați de spațiu public. Investiția include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniilor de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, extinderea suprafețelor verzi și plantarea a 355 de arbori noi. La finalul lucrărilor, zona Piața Traian va beneficia de mai multă umbră, spații pietonale generoase, infrastructură modernizată și un ambient urban adaptat vieții comunitare, cu respectarea caracterului istoric al cartierului.
Lucrările de regenerare urbană vor fi realizate pe mai multe artere importante din zonă, printre care: bulevardul 3 August 1919 (parțial), străzile Ion Luca Caragiale, Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Rabin Dr. Ernest Neumann, Dacilor, Ștefan cel Mare (parțial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (parțial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Zăvoi și Ion Mihalache.
Valoarea totală a investiției se ridică la 34 de milioane de euro. Pentru implementarea proiectului, Primăria Municipiului Timișoara a atras o finanțare europeană nerambursabilă de peste 14 milioane de euro, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 7.1.A – Revitalizare și Regenerare Urbană. Contractul de execuție are o valoare de 109,5 milioane de lei, fără TVA, iar termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni.







