Nemulțumiri tot mai vizibile au apărut în interiorul Uniunii Salvați România (USR), după ce premierul Ilie Bolojan a numit-o, în Ajunul Crăciunului, pe Raluca Rogoz la conducerea Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP), una dintre instituțiile-cheie ale administrației publice centrale. Informația a fost confirmată de surse din partid pentru G4Media.

Potrivit acelorași surse, o parte dintre liderii USR îl acuză pe președintele partidului, Dominic Fritz, că ia decizii într-un mod autoritar, alături de un cerc restrâns de membri, fără consultarea reală a structurilor din teritoriu. Deciziile ar fi ulterior prezentate Biroului Național doar pentru validare formală, fără o dezbatere prealabilă consistentă.

Principala nemulțumire vizează modul în care sunt făcute numirile în funcții publice, liderii din teritoriu reclamând faptul că sunt promovate persoane care nu sunt membri USR și care nu au contribuit la consolidarea partidului, în timp ce membri activi, cu vechime și implicare, sunt excluși de la astfel de poziții.

Sursele citate susțin că cel puțin jumătate dintre filialele USR din țară nu au primit nicio funcție în actuala formulă de guvernare, în timp ce numirile sunt concentrate în special în zone precum Timișoara și București sau sunt acordate unor persoane din afara partidului.

Cele mai multe reacții critice au venit din județe precum Harghita, Brăila, Sălaj, Giurgiu, Satu Mare, Bihor și Dâmbovița, unde președinții de filiale și-au exprimat nemulțumirea pe grupurile interne de comunicare ale partidului. De asemenea, membri USR din Sibiu, Călărași, Sectorul 2 și Hunedoara au ridicat obiecții similare pe grupurile de lucru.

Pe de altă parte, în interiorul partidului există și voci care susțin actuala strategie de numiri, argumentând că Timișoara este singurul mare oraș în care USR a reușit să câștige alegerile locale din 2024, avându-l ca primar chiar pe Dominic Fritz. În acest context, susțin aceștia, este firesc ca filiala considerată cea mai puternică din punct de vedere electoral să aibă o pondere mai mare în desemnarea persoanelor pentru funcții publice, mai ales în condițiile în care USR a pierdut Primăria Capitalei și municipiul Brașov la scrutinul local.

Raluca Rogoz a fost numită oficial la conducerea Agenției Naționale de Achiziții Publice printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial în Ajunul Crăciunului, numirea generând astfel un nou val de tensiuni interne în partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.