Comuna Pișchia va deveni, vineri, 19 decembrie, începând cu ora 16:00, un important punct de întâlnire al culturii bănățene, odată cu organizarea primei ediții a Festivalului de cultură bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”. Evenimentul este dedicat valorilor locale și memoriei scriitorului bănățean care a marcat, timp de peste cinci decenii, viața literară și culturală a Banatului.

Găzduit de Căminul Cultural din Pișchia, festivalul își propune să creeze un dialog viu între tradiție, memorie și prezent, aducând în prim-plan identitatea culturală a Banatului și patrimoniul său imaterial. Manifestarea reunește creatori, istorici, etnografi și iubitori de cultură, într-un demers de valorizare a spiritului bănățean.

Inițiativa proiectului aparține Mirelei Iacob, care a dorit să continue munca și pasiunea tatălui său, scriitorul Ionel Iacob-Bencei, precum și eforturile altor creatori care au contribuit, de-a lungul timpului, la conservarea și promovarea culturii locale. Alături de aceasta s-au implicat Sorin Dinea, președintele Asociației „Acasă la Murani”, și Florina Colgia, coordonatoarea festivalului.

Programul primei ediții include concursuri de creație și interpretare, lansări de carte, expoziții, dansuri tradiționale bănățene, dar și întâlniri cu personalități ale vieții culturale regionale. Festivalul se dorește a fi nu doar un eveniment comemorativ, ci și o platformă de afirmare pentru tinerii creatori și pentru patrimoniul cultural al Banatului.

Organizarea Festivalului de cultură bănățeană „Ionel Iacob-Bencei” a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Comunei Pișchia, al Asociației „Acasă la Murani” și al Domeniilor Murani.

Cine a fost Ionel Iacob-Bencei

Născut la 18 decembrie 1940, în satul Bencecu de Jos, comuna Pișchia, Ionel Iacob-Bencei a fost epigramist, poet, poet dialectal, prozator, pamfletar, umorist și publicist, cu o activitate de peste 50 de ani în literatura română. A fost președinte al Cenaclului de Satiră și Umor „Ridendo” din Timișoara, membru fondator și membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, precum și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Ionel Iacob-Bencei a fost cunoscut și pentru emisiunile sale radiofonice realizate în grai bănățean, prin care a promovat constant cultura și identitatea Banatului. Pentru întreaga sa activitate, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al comunei Pișchia. Scriitorul s-a stins din viață la 26 ianuarie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.