Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a primit vizita Excelenței Sale John Cornet d’Elzius, Ambasadorul Belgiei în România, în cadrul unei întâlniri oficiale dedicate explorării oportunităților de cooperare între Timișoara și mediul economic belgian. Discuția a avut loc într-un context favorabil dialogului internațional, orașul consolidându-și în ultimii ani profilul de hub european al inovării, culturii și investițiilor.
Deschidere către investitori și colaborări internaționale
Edilul a subliniat moștenirea multiculturală a Timișoarei – un atu major în atragerea de investitori – precum și deschiderea administrației locale pentru dezvoltarea unor parteneriate economice durabile. Dominic Fritz a reiterat sprijinul municipalității pentru proiecte care aduc valoare comunității și contribuie la modernizarea orașului.






Excelența Sa John Cornet d’Elzius a apreciat frumusețea Timișoarei, dinamica sa culturală și diversitatea care apropie orașul de spiritul Belgiei. Ambasadorul a remarcat potențialul evident pentru cooperare economică, tehnologică și culturală între comunitățile română și belgiană.
Premiul pentru Valori Europene și Timișoara Cities Summit, teme centrale
În cadrul discuțiilor au fost abordate și două inițiative strategice ale orașului: Premiul „Timișoara pentru Valori Europene” și Timișoara Cities Summit, platforme prin care municipiul își asumă un rol activ în promovarea dialogului european, a democrației, a cooperării internaționale și a inovării urbane.
Delegatie belgiană la cel mai înalt nivel
Ambasadorul a fost însoțit de o delegație reprezentativă din mediul diplomatic și economic:
- Ruben Versmessen, Șef Adjunct de Misiune
- Jeroen Fabry, președinte al Camerei de Comerț Belgia–Luxemburg–România–Republica Moldova
- Ovidiu Șandor, consul onorific al Regatului Belgiei la Timișoara
- Alain Schodts, director executiv al Camerei de Comerț Belgia–Luxemburg–România–Republica Moldova (BEROCC)
Vizita oficială subliniază interesul crescând al mediului de afaceri belgian pentru Timișoara și deschide noi oportunități de investiții și colaborări în domenii precum tehnologie, industrie, logistică, cultură și dezvoltare urbană.







