Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au desfășurat, în ultima săptămână, o amplă acțiune de control privind respectarea legislației de către conducătorii autovehiculelor de mare tonaj care circulă pe raza municipiului Timișoara. Verificările au vizat atât actele șoferilor, cât și respectarea semnificației indicatoarelor rutiere care limitează accesul camioanelor în oraș.

Deși indicatoarele de restricție sunt instalate în toate zonele vizate, polițiștii au constatat că numeroși șoferi fie le ignoră deliberat, fie se bazează exclusiv pe GPS și pătrund din greșeală în oraș — o situație care nu justifică încălcarea legii.

42 de amenzi aplicate, peste 69.000 lei în total

În urma controalelor, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare cumulată de 69.193 lei. Cele mai multe amenzi au vizat pătrunderea cu vehicule de peste 3,5 tone pe sectoare de drum semnalizate cu indicatorul „Acces interzis – restricție de tonaj”, fără prezentarea unui document justificativ valabil (autorizație, aviz, legitimație, abonament etc.).

Cele mai frecvente încălcări au fost constatate în zonele Antenei, Podgoriei, Regele Ferdinand, Dr. Grigore T. Popa, Torontalului, Andreescu, Șagului și Martir Cernăianu.

Controale și pentru camioanele parcate ilegal

Polițiștii locali au verificat și situațiile în care autovehiculele de mare tonaj sunt parcate în interiorul orașului, fapt interzis prin legislația locală. Astfel de cazuri au fost semnalate în zonele Polonă, Ardealul, Ioan Slavici, Splaiul Nicolae Titulescu și în proximitatea Podului din Calea Șagului.

Avertisment pentru șoferii de camion: există rute ocolitoare

Poliția Locală Timișoara le reamintește conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere, să evite tranzitarea orașului atunci când nu este necesar și să nu parcheze vehicule de mare tonaj pe teritoriul municipiului. Autoritățile subliniază că există rute ocolitoare bine semnalizate, menite să reducă traficul greu din zonele urbane și să îi protejeze pe șoferi de sancțiuni costisitoare.

Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, în cadrul strategiei de îmbunătățire a siguranței rutiere și a mobilității urbane din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.