Lucrările la noul drum care va conecta Autostrada A1 cu Sânandrei și Calea Aradului, prin DN69, se apropie de finalizare. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, stadiul proiectului a depășit 90%, iar circulația ar putea fi deschisă înainte de termenul contractual – 10 octombrie.

„Așternerea ultimului strat de asfalt este pe ultima sută de metri și s-a început aplicarea premarcajelor și marcajelor rutiere. Ne așteptăm ca până pe 10 octombrie să putem deschide traficul pe acest tronson”, a declarat Alina Sabou, purtător de cuvânt al DRDP Timișoara.

Investiție de peste 235 de milioane de lei

Proiectul, finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat, are o valoare estimată la peste 235 de milioane de lei. Lucrările au fost inițial atribuite unei companii italiene, însă contractul a fost reziliat din cauza întârzierilor. În 2024, licitația a fost reluată, iar proiectul a fost preluat de o firmă din Cluj, care a accelerat ritmul de execuție.

Drumul de legătură, cu o lungime de aproximativ 10 kilometri, este considerat o investiție strategică pentru fluidizarea traficului în zona de nord a Timișoarei. Noua arteră va scurta timpul de acces la autostradă pentru locuitorii orașului și pentru firmele din parcurile industriale situate în apropierea Căii Aradului.

Beneficii pentru șoferi și economie

Specialiștii estimează că drumul va reduce semnificativ aglomerația de pe șoselele existente și va sprijini dezvoltarea economică a zonei, oferind o legătură rapidă între Timișoara și principalele coridoare rutiere naționale și internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.