Primăria Municipiului Timișoara a finalizat reabilitarea integrală a fațadei Școlii Gimnaziale Nr. 21 „Vicențiu Babeș” și modernizează în prezent sălile de clasă, astfel încât, din septembrie, cei peste 600 de elevi și profesori să înceapă noul an școlar în condiții optime.

Pentru creșterea siguranței, municipalitatea a amenajat și un punct de tip drop-off cu cinci locuri, destinat părinților care își lasă copiii la școală. Acesta permite oprirea rapidă, fără blocarea traficului din zonă.

„E una dintre școlile de cartier unde lucrăm în această vară. Din discuțiile cu părinții, a reieșit nevoia unor spații sigure unde copiii să poată fi lăsați dimineața, așa că am amenajat un punct drop-off. În ultimii patru ani, am intervenit în școli și grădinițe din toate cartierele orașului, cu aceeași țintă: să oferim condiții egale de învățare pentru toți copiii din Timișoara. Știu că mai este mult de făcut, dar continuăm munca zi de zi”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Lucrări interioare și exterioare

Fațada complet reabilitată schimbă imaginea școlii din zona Badea Cârțan, în timp ce modernizarea interioară vizează instalarea de noi sisteme electrice, tencuirea pereților, montarea ușilor și ferestrelor, precum și înlocuirea pardoselilor cu parchet. Potrivit calendarului lucrărilor, intervențiile vor fi finalizate înainte de începerea anului școlar.

Program amplu de reparații în școlile din oraș

Școala Gimnazială Nr. 21 face parte dintr-o listă de peste 20 de unități de învățământ din Timișoara unde Primăria derulează lucrări de reparații și întreținere în această vară. În paralel, sunt în implementare proiecte de reabilitare termică pentru clădiri importante precum:

  • Colegiul Național „Ana Aslan”
  • Colegiul Tehnic „Henri Coandă”
  • Liceul Alimentar
  • Școala Gimnazială Nr. 1
  • Clădirea de gimnazială a Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon”

Prin aceste investiții, municipalitatea își propune să ofere condiții moderne, sigure și eficiente energetic pentru toți elevii și cadrele didactice din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.