Timișul și Csongrád-Csanád își unesc eforturile pentru dezvoltarea unui traseu memorial dedicat Primului Război Mondial, într-un proiect european de turism istoric ce implică și Serbia. Proiectul face parte dintr-o colaborare mai amplă pentru promovarea patrimoniului comun și dezvoltarea durabilă a regiunii.

La Palatul Administrativ din Timișoara a avut loc o întrevedere importantă între reprezentanții Consiliului Județean Timiș și o delegație maghiară condusă de Béla Csáki, vicepreședinte al Consiliului Județean Csongrád-Csanád. În centrul discuțiilor s-au aflat două teme cu puternică încărcătură istorică: realizarea unui traseu memorial al Primului Război Mondial și reabilitarea criptei care adăpostește rămășițele lui Sebastian Vukovics, fost ministru al Justiției în Ungaria.

Aceste inițiative vin ca o continuare a colaborării culturale dintre cele două instituții, începută în urmă cu peste zece ani, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului. Traseul memorial ar urma să conecteze locații istorice relevante din România, Ungaria și Serbia, inspirat de modelul de succes al Turului Ciclist Bartók, care a reunit comunitățile din Timișoara și Szeged într-un proiect cultural și sportiv.

„Ne dorim rute turistice comune și o strategie integrată de turism pentru întreaga euroregiune. Râul Mureș este o comoară ce poate fi valorificată durabil, atât cu partenerii maghiari, cât și alături de județul Arad. Începând din toamnă, intenționăm să formăm grupuri de lucru cu experți și părți interesate pentru a transforma aceste idei în realitate”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Proiectele nu vizează doar aspectele istorice, ci și dezvoltarea turismului balnear și a infrastructurii turistice locale. „Frumusețea și unicitatea estului județului Timiș pot completa turismul balneoclimateric în care Ungaria excelează. Avem în vedere investiții majore în zona Surduc, care ne vor permite să oferim un segment atractiv pe această piață”, a subliniat Alin Popoviciu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

În același context, a fost anunțată evaluarea stării mormântului lui Sebastian Vukovics, aflat în localitatea Beregsăul Mic. Vukovics, ministru al Justiției în guvernul maghiar condus de Bertalan Szemere înaintea Revoluției de la 1848, este considerat unul dintre cei mai pragmatici și competenți politicieni ai vremii. Restaurarea criptei sale ar avea o dublă valoare: istorică și simbolică, în cadrul unui proiect de recunoaștere a moștenirii comune în regiune.

Această întâlnire reafirmă interesul comun pentru consolidarea relațiilor culturale și economice dintre județele Timiș și Csongrád-Csanád și deschide noi perspective pentru dezvoltarea turismului tematic în Euroregiunea Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.