Concertul Forza ZU, desfășurat pe 26 iulie 2025 pe pista Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, a fost întrerupt brusc din cauza unei vijelii devastatoare. Evenimentul reușise să adune zeci de mii de persoane, promițând să stabilească un nou record de audiență pentru oraș si judet, însă forța naturii a spulberat în câteva minute luni întregi de organizare.
Furtuna violentă, însoțită de rafale puternice de vânt și ploaie torențială, a distrus o mare parte din scenă și a smuls corturile instalate în perimetrul festivalului. Pista aeroportului s-a transformat într-un câmp al haosului. Echipamentele de sunet și lumini au fost serios avariate, iar zeci de persoane au fost rănite — unele transportate la spital, altele tratate la fața locului pentru traumatisme sau atacuri de panică.
Organizat de Consiliul Județean Timiș și Radio ZU, evenimentul a implicat o investiție estimată la aproape un milion de lei. Cu toate acestea, locația în aer liber s-a dovedit ineficienta (asa cum era si de asteptat intr-un spatiu in aer liber) pentru astfel de fenomene meteo, tot mai frecvente în ultimii ani.
Această tragedie parțial evitată reaprinde una dintre cele mai stringente discuții din spațiul public local: nevoia urgentă a Timișoarei de un stadion modern, multifuncțional, acoperit – noul Dan Păltinișanu.
Timișoara are nevoie de un stadion, chiar și fără o echipă în Liga 1
Deși orașul nu are în acest moment o echipă în prima ligă de fotbal, lipsa unui stadion modern afectează grav nu doar viața sportivă, ci și pe cea culturală și economică. Un stadion acoperit ar putea găzdui fără probleme evenimente de anvergură, indiferent de vreme. Cluj-Napoca este deja un exemplu concret: festivalul Untold se desfășoară anual pe Cluj Arena, în condiții de siguranță chiar și pe timp de ploaie.
Un nou stadion, cu o capacitate de peste 40.000 de locuri, nu este doar o investiție în sport, ci și în infrastructura de divertisment a unui oraș european. Ar însemna mai mult decât meciuri de fotbal – ar însemna concerte, festivaluri, evenimente internaționale, turism și venituri generate în rețea: hoteluri, restaurante, transport public.
Furtuna din 26 iulie a fost un semnal de alarmă, pentru o investiție necesară precum aerul. Și ar putea fi un argument destul de solid în discuția dintre Alfred Simonis, președintele CJ Timiș și Ilie Bolojan, premierul Românei, pentru urgentarea investiției în noul stadion Dan Păltinișanu, nu în anularea acesteia.







