Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, lansează un avertisment ferm către managerii spitalelor din România, după ce a primit numeroase sesizări privind calitatea hranei oferite pacienților. Oficialul subliniază că problema mâncării din spitale nu ține de „sistem” sau de „norme”, ci de „management și bun simț”, promițând că va lua măsuri acolo unde situațiile inacceptabile persistă. „Nu mai accept scuze. Este pur și simplu o chestiune de responsabilitate și decență. Dacă problemele continuă, le voi face publice și voi interveni direct”, a declarat Rogobete într-o postare pe Facebook.

Ministrul a evidențiat Spitalul Județean de Urgență Bistrița drept exemplu pozitiv, lăudând mâncarea „proaspătă, sănătoasă și bine pregătită” de acolo. „Chiar dacă pare greu de crezut, în România există spitale unde oamenii își fac treaba. Îi felicit și îi dau exemplu pentru ca alții să înțeleagă că schimbarea este obligatorie – și rapidă”, a adăugat el.

Rogobete a promis că va continua vizitele inopinate în unitățile sanitare din țară, la orice oră din zi, pentru „a verifica realitatea exact așa cum este”. El a precizat că pacienții au nevoie de mai mult decât tratamente medicale: „Merită grijă, demnitate și respect în fiecare detaliu. Iar asta începe cu normalitatea, inclusiv în farfurie.”

În final, ministrul a afirmat că își asumă „ferm” această luptă și este „hotărât” să meargă până la capăt pentru a schimba percepția asupra sistemului sanitar din România.

Credit foto: G4Food.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.