Senatorul AUR de Timiș, Ciprian Titi Stoica, lansează un atac dur la adresa coaliției de guvernare după anunțul privind reducerea cu 40% a subvențiilor pentru partidele politice. Potrivit acestuia, măsura este doar „austeritate de fațadă”, iar adevărata reformă lipsește.
„Coaliția de guvernare a «ascultat» poporul. Subvențiile pentru partide scad cu 40%, dar abia din 2026. Și nici atunci nu vă grăbiți să aplaudați: reducerea se face raportat la 2024 – anul în care s-au dat cele mai mari sume din istorie. Practic, revenim la cât primeau în 2023”, a declarat senatorul Ciprian Titi Stoica.
Acesta acuză că în timp ce partidele mimează reforma și își păstrează privilegiile financiare, românii de rând suportă noi poveri fiscale. „Pensionarul român, care trăiește „pe picior mare” cu 3.000 de lei pe lună, trebuie acum să plătească contribuția la sănătate. Asta e «dreptatea socială» promisă. Iar hoția? A devenit legalizată”, a mai spus Stoica.
Senatorul AUR atrage atenția că fondurile alocate partidelor în 2024 au fost cele mai mari din istorie și susține că reducerea anunțată nu va schimba cu adevărat situația. „Se mimează reforma, dar banii tot în buzunarele lor ajung. Românii? Să strângă cureaua. Ei au voie doar să plătească”, a concluzionat acesta.