Teatrul Național din Timișoara felicită echipa care a realizat proiectul cu care Timișoara a candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii și pe Simona Neumann, coordonatorul acesteia. Timișoara – Capitală Europeană a Culturii înseamnă un gând și o dorință care au prins rădăcini în Teatrul Național, s-au dezvoltat și au crescut hrănite de perseverența și profesionalismul Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, de determinarea autorităților, de participarea numeroaselor instituții publice și non-guvernamentale, dar și de entuziasmul cetățenilor.
Pentru Naționalul timișoarean, instituția care a girat acest proiect curajos încă din momentul în care nu era mai mult decât o idee, rezultatul anunțat vineri reprezintă o mare împlinire și, în egală măsură, o mare realizare.
Teatrul Național a inclus în proiectul său managerial pentru perioada 2017-2021 un nou program care se subscrie direcțiilor asumate prin proiectul Shine your light – Light up your city! / Luminează orașul prin tine, cu care echipa a adus titlul la Timișoara. Avem convingerea că vom descoperi împreună semnificații proaspete, constructive pentru marile noțiuni pe care se fundamentează spiritul: memorie, viziune, responsabilitate, umanism, colectivitate, civism.
Teatrul Național din Timișoara demonstrează astfel, încă o dată, că participă prin toate mijloacele sale profesionale la dezvoltarea orașului prin cultură și la coagularea unei comunități active, corect orientate, responsabile. Din acest moment – un moment de intensă bucurie – pornim cu forțe proaspete mai departe.