Consilierul local Roxana Iliescu trage un semnal de alarmă privind situația critică a gestionării spațiilor verzi din Timișoara. Într-o postare publică, aceasta susține că toate cele trei contracte subsecvente aflate în derulare pentru întreținerea zonelor verzi sunt „în aer”, din cauza întârzierilor în lansarea licitațiilor.
Concret, este vorba despre contractele subsecvente nr. 59 și 61 (încheiate cu firma Rogera pentru zonele I și III) și contractul nr. 60 (încheiat cu firma Bariera pentru zona II). Acestea au fost semnate în baza contractelor-cadru din 2020, dar valabilitatea lor a expirat sau este pe cale să expire, fără ca noile acorduri să fie încă funcționale.
„În afară de centrul orașului, gestionat de Horticultura, totul este în aer – parcuri, scuaruri, spații verzi, locuri de joacă, irigații, defrișări. Situația este scăpată de sub control, pentru că administrația locală a lansat licitația pentru noile servicii abia în mai 2025, cu toate că știa cât durează procedura”, a declarat Iliescu.
Licitația pentru noile contracte de întreținere, cu o valoare estimată la aproape 180 de milioane de lei, are termen de depunere a ofertelor până la 10 iulie 2025. Evaluarea acestora este prevăzută să dureze până în ianuarie 2026, iar eventualele contestații pot întârzia și mai mult atribuirea contractelor.
„Este inadmisibil ca o administrație să lase orașul fără servicii esențiale, apelând din nou la artificii juridice și excepții legislative pentru a-și acoperi incompetența. Costurile sunt mai mari, calitatea serviciilor scade, iar noi, cetățenii, plătim nota de plată”, a mai spus consilierul local.
Iliescu a amintit că acesta nu este un caz izolat. Probleme similare au apărut și în cazul serviciilor de dezinsecție, deratizare, salubrizare, dar și în privința centrului de selectare a deșeurilor, care a fost atribuit în regim de forță majoră către Retim.







