În fața fostei cantine MV a Politehnicii, cunoscută în anii de după Revoluție și pentru că acolo a funcționat discoteca Park Place, se află o statuie veche, despre care mulți se întreabă care este povestea ei, de când datează și, mai cu seamă, ce reprezintă. Din păcate, realizată dintr-un material poros, statuia se află într-o fază avansată de degradare și are nevoie urgentă de restaurare.

Statuia numită “Hungaria” reprezintă figura alegorică a Ungariei, cu coroana pe cap, ținând în mâna dreaptă o sabie sprijinită de picior, iar în stânga scutul cu blazonul național.
„Statuia ce întruchipează națiunea, țara, independența și libertatea a fost realizată conform canoanelor și soluțiilor artistice uzuale de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost cioplită în gresie, într-un atelier de sculptură din Budapesta. A ajuns la Timișoara, în parcul unui conac nobiliar, ca donație a deputatului Béla Wodianer (1831–1896). Ulterior, statuia a fost transferată orașului, pentru a i se găsi un loc adecvat într-unul dintre forurile publice. Numele autorului nu este cunoscut și nici locul unde a fost amplasată inițial. Timp de decenii, a fost mascată de iedera din grădina cu flori a casei familiale de pe actuala stradă Ady Endre. La începutul secolului XX, proprietarul acesteia era Gyula Niamessny, președintele Baroului din Timișoara. Este posibil ca urmașii lui să fi ascuns și salvat statuia de la distrugere. În 1986, ultimele terenuri au fost achiziționate de Betel, pentru a ridica în loc o biserică modernă. Atunci a ajuns statuia, nu se știe mulțumită cui, pe locul ei actual”, a explicat istoricul timișorean Ioan Szekernyés.

Statuia privește spre Cantina MV, în care, pe 30 octombrie 1956, studenții timișoreni s-au alăturat protestelor din Ungaria. Mulți dintre ei au fost exmatriculați, printre care și faimosul Ioan Holender; alții au fost condamnați la închisoare. Fosta cantină adăpostește astăzi Archa, noul spațiu fanion al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara.










