Palatul Antal Nägele, sau Palatul farmaciei Kovács, cum mai este cunoscut, este unul dintre cele mai frumoase imobile istorice din Piața Traian. Din păcate, de ani buni și-a pierdut strălucirea de odinioară, ajungând cu fațada scorojită și cu elementele ornamentale deteriorate. Partea bună este că încep să fie restaurate și clădirile de patrimoniu din Fabric. Și, din fericire, printre primele la care se lucrează se numără și Palatul Antal Nägele, aflat la colțul străzilor Dacilor și Timocului.

Interesant este că, în toată istoria sa, clădirea a fost legată de farmaciști. Nu întâmplător, în vârful turnului se află Toiagul lui Esculap – un baston pe care este încolăcit un șarpe, simbol al științelor medicale, respectiv al medicinei și farmacologiei.

În 1873, în imobilul de atunci, a fost înființată de către Franz Hönig farmacia „La Sfânta Treime” („Zur Heiligen Dreifaltigkeit” sau „Szentháromság gyógyszertár”).

Farmacia a aparținut, succesiv, mai multor farmaciști: Alexander Supp (1891–1893), Eduard Feigl (1893–1894), Ernest Weinrich (1894–1897) și Ignác Neumann (1898–1905). În 1898, clădirea a intrat în proprietatea lui Anton Nägele. La comanda acestuia, arhitectul Henrik Telkes a întocmit proiectul unei clădiri cu două etaje, în stil Secession.

Construcția a durat între anii 1911 și 1912. În 1917, clădirea, precum și farmacia de la parter, au fost cumpărate de farmacistul dr. Aladár Kovács, după ce Nägele a decis să se mute la Budapesta.

Aici avea să funcționeze cunoscuta Farmacie Kovács. De atunci datează denumirea sub care este cunoscută și astăzi, chiar dacă, între 1930 și 1937, farmacist a fost István Böhm.

Dr. Aladár Kovács a fost fiul unui negustor. A studiat mai întâi dreptul, apoi farmacia, la Budapesta. La 21 iunie 1910 a obținut diploma de farmacist, iar la 10 iunie 1911 – titlul de doctor în farmacie. A practicat apoi ca intern la Institutul de Farmacie. După ce s-a întors la Timișoara, a lucrat inițial la farmacia „Arany Kereszt” („Crucea de Aur”) a lui István Geml. În 1916 a devenit independent, iar în 1917 a cumpărat farmacia „Zur Heiligen Dreifaltigkeit” din Fabric. A fost implicat activ în diferite activități caritabile locale.

Pentru generații întregi de timișoreni, chiar și după Revoluția din 1918, farmacia de acolo era cunoscută ca Farmacia Kovács. Ba chiar și în ziua de azi, firma funcționează sub denumirea de Farmacia Kovács SRL, chiar dacă a fost preluată de rețeaua Helpnet.

Intrarea în farmacie este pe colț și este încadrată de două basoreliefuri reprezentând figuri feminine care oferă mojare cu preparate farmaceutice. Deasupra intrării se înalță un turn cu trei frontoane, în vârful căruia se află Toiagul lui Esculap – însă cu doi șerpi încolăciți.

Și, tot ca un lucru inedit, pe calcanul dinspre canalul Bega se mai vede și astăzi vechea inscripție în limba maghiară: „gyógyszertár”, ceea ce înseamnă farmacie.

Deocamdată lucrările de restaurare se desfășoară pe latura dinspre liniile de tramvai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.