Primăria Timișoara se apropie de finalizarea primei baze sportive construite de la zero în ultimele decenii. Amenajarea terenului de fotbal de pe strada Mircea cel Bătrân este realizată în proporție de 70%, iar deschiderea oficială este programată pentru toamna acestui an.
Lucrările au avansat vizibil: gazonul a fost montat, instalația de nocturnă este deja funcțională, iar în scurt timp vor fi trasate marcajele de joc. Pe lângă terenul principal, se lucrează și la finalizarea clădirii administrative, a fațadei, a vestiarelor și a tribunei cu 417 locuri.
Primarul Dominic Fritz subliniază importanța acestor investiții pentru sănătatea comunității: „Timișoara are nevoie de infrastructură sportivă nu doar pentru performanță, ci și pentru sănătatea cetățenilor. Trebuie să le oferim copiilor și tinerilor locuri în care sportul și mișcarea să fie o parte firească a vieții lor.”







🔹 Proiect complet: terenuri, tribună, vestiare și cabinet medical
Noua bază sportivă, realizată exclusiv din fonduri ale bugetului local, cu o valoare totală de aproape 5 milioane de lei, va include:
- un teren de fotbal omologat,
- un teren multifuncțional acoperit cu tartan (lucrările vor fi finalizate până la jumătatea lunii iulie),
- o clădire cu vestiare, cabinet medical, spații tehnice și tribună acoperită,
- instalații moderne, inclusiv panouri solare și sisteme de climatizare.
🔹 Urmează o nouă bază sportivă pe strada Bogdăneștilor
În paralel, Primăria Timișoara pregătește documentația pentru o a doua bază sportivă, ce va fi amenajată pe un teren abandonat de pe Bogdăneștilor, la intersecția cu strada Rațiu. Acolo sunt prevăzute mai multe terenuri pentru sport și recreere, accesibile publicului larg, continuând eforturile de recuperare a deficitului de infrastructură sportivă la nivel urban.
Prin aceste investiții, administrația locală își propune să transforme orașul într-un spațiu în care sportul, sănătatea și viața activă să fie accesibile tuturor timișorenilor – de la sportivii profesioniști la copiii care descoperă bucuria mișcării.







