Eva Duda 1

Teatrul Național din Timișoara anunță o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2016, eveniment care va avea loc la finele lunii septembrie.

Festivalul este susținut de Ministerul Culturii, pentru modulul dedicat spectacolului pe text de teatru românesc sau adaptări de autori români, respectiv de Primăria Municipiului Timișoara, pentru modulul FEST – care cuprinde spectacole internaționale și spectacole în aer liber.

Eva Dda Overdose

Gândit ca un pol important al dramaturgiei româneşti şi ca un punct de convergenţă al artelor spectacolului, FEST-FDR a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României. Festivalul s-a reconfigurat anul acesta pentru a demonstra încă o dată că, de-a lungul celor 22 de ediții ale sale, poate să surmonteze toate momentele în care i-a fost pusă în discuție continuitatea.

FEST-FDR2016 va avea loc între 25 și 30 septembrie. La fel ca în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – panoramează anul teatral anterior în viziunea teatrologului Oana Borș, selecționerul festivalului. Astfel, selecția modulului FDR aduce împreună numele cele mai sonore ale dramaturgiei românești contemporane, cum ar fi Peca Ștefan, Elise Wilk, Bogdan Georgescu, Csaba Székely, Radu Iacoban etc.

Secțiunea FEST este dedicată artelor spectacolului și, așa cum și-a obișnuit spectatorii, spectacolelor în aer liber. Anul acesta, secțiunea FEST propune reîntâlnirea cu mari trupe de teatru în aer liber din Polonia și Ucraina, precum și o serie de spectacole de dans contemporan.

Festivalul va avea în cuprins și alte evenimente – dezbateri, lansări de carte etc.

Seagull (4)

Programul FEST-FDR2016:

Duminică, 25 septembrie

ora 19, Sala Mare              Deschiderea Festivalului. MESH / OverDose!, coregrafia Eva Duda, compania Eva Duda (Ungaria)

ora 21, Sala 2                    MaRó de Csaba Székely, regia Andy Gherghe, Studio Yorick, Târgu Mureş (spectacol în limbile română și maghiară)

ora 22, Piața Victoriei          SUMMIT_2.0, Osmego Dnia, Polonia

 

Luni, 26 septembrie

ora 17, Studio „Uțu Strugari”      SECRETUL FERICIRII de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Café Teatru & Asociaţia Catharsis

ora 19, Sala Mare                       ANUL DISPĂRUT.1989 de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Mic

ora 21, Sala 2                             SAY IT NOW! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente, Teatrul Național Timișoara

ora 22, Parcul Civic                       VÂNT DE PRIMĂVARĂ PRIN PIERSICI, Teatrul „Masca” București

 

Marți, 27 septembrie

ora 17, Sala Mare                          AI MEI ERAU SUPER, text colectiv, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

ora 19, Sala 2                                 CASA CU PISICI, un spectacol de Radu Iacoban, Teatrul Mic

orele 20 şi 22 , Parcul Civic               ZIDUL, Teatrul Masca

 

Miercuri, 28 septembrie

ora 17, Studio „Uțu Strugari”          VORBEȘTE CU MINE, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia, Teatrul Național Timișoara

ora 19, Sala, 2                               TIHNĂ de Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania Tompa Miklós (spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română)

 

Joi, 29 septembrie

ora 19, Studio „Uțu Strugari”             AVIOANE DE HÂRTIE de Elise Wilk, regia Ion-Ardeal Ieremia, Teatrul Național Timișoara

orele 17 și 21, Sala 2                         PISICA VERDE de Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul „Luceafărul” Iaşi

ora 22, Parcare H. Timișoara               PESCĂRUȘUL, scenariu după A.P. Cehov, Voskresinnia Theatre, Ucraina

 

Vineri, 30 septembrie

ora 17, Sala 2                                         ANTISOCIAL un spectacol de Bogdan Georgescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

ora 19, Sala Mare                                     Închiderea Festivalului FEMEIE ÎN RE-MINOR / LUNGA CINĂ DE CRĂCIUN, coregrafia Radu Poklitaru, Kiev Modern Ballet (Ucraina)

ora 22, Parcare H. Timișoara                      PESCĂRUȘUL, scenariu după A.P. Cehov, Voskresinnia Theatre, Ucraina

Articolul precedentCreştere record a traficului aerian la Aeroportul Internaţional Timişoara
Articolul următorIncepe Festivalul Bega Bulevard! Vezi programul complet al manifestarilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.