Astăzi unul dintre cele mai mari cartiere ale Timișoarei, Mehala are o istorie fascinantă care reflectă transformările orașului de-a lungul secolelor. De la satul Mahale al epocii otomane la Franzstadt, cartierul și-a schimbat identitatea, populația și structura urbană într-un mod spectaculos.
Origini otomane și evoluție administrativă
Prima mențiune a Mehalei datează din perioada ocupației otomane (1552–1716), când zona era considerată o suburbie a cetății Timișoara. Numele „Mahale” provine din limba turcă și înseamnă suburbie. Ulterior, în epoca habsburgică, a primit numele Ujváros („orașul nou”), fiind administrată de magistratul rascian.
După 1782, localitatea devine comună de sine stătătoare și se dezvoltă treptat, atingând o populație de aproape 9.000 de locuitori în 1910, an în care a fost încorporată oficial în Timișoara. Această unificare a fost decisă prin hotărârea consiliului comunal și aprobată de guvern.
Motivul unirii: legătura economică directă cu orașul
Fostul primar al Timișoarei, Josef Geml, explica în monografia sa „Vechea Timișoară” că motivul principal al unirii a fost apropierea fizică și economică dintre Mehala și oraș. Mulți locuitori munceau în Timișoara și beneficiau de facilitățile sale fără a contribui la bugetul local. Integrarea Mehalei era astfel un pas firesc, atât din perspectiva administrației orașului, cât și din cea a dezvoltării cartierului.
Demografie și confesiuni în 1910
În anul unirii, Mehala număra 8.792 de locuitori, dintre care 41,3% erau germani, 36,9% români, 12,3% sârbi și 8,2% maghiari. Din punct de vedere religios, populația era formată în majoritate din romano-catolici (46,4%) și ortodocși români (37,4%), urmați de ortodocșii sârbi, evanghelici, reformați și izraeliți.
Structura economică a comunității
În jurul anului 1900, economia Mehalei era dominată de meșteșugari (35,5%), urmată de muncitori în producția de materii prime (18,1%), transport (13,7%) și zilieri (14,8%). Comerțul, serviciile publice și profesiile liberale aveau o pondere mai mică.
Tot atunci au apărut patru colonii importante: Ronaț (pentru angajații CFR), Anheuer, Blaskovits și zona Calea Szegedului, cunoscută astăzi ca Calea Torontalului.
Servicii publice și infrastructură
Înainte de unificare, comuna dispunea doar de câteva școli elementare: școala mixtă de stat (înființată în 1896), o școală în Ronaț (1909) și una sârbească (din 1804). De asemenea, existau lăcașuri de cult romano-catolice (din 1882) și ortodoxe (române și sârbești) din secolul al XVIII-lea.
După 1910, orașul a investit masiv în dezvoltarea urbană a Mehalei. Au fost deschise două grădinițe, s-au construit săli de clasă în Ronaț și s-a realizat un drum de 1.200 de metri între Iosefin și arena sportivă Kinizsi (Chinezul), cu trotuare pietonale largi.
Urbanizare accelerată și modernizare
Odată cu încorporarea în Timișoara, Mehala a fost rebotezată Franzstadt (Ferenczváros), în onoarea împăratului Franz Josef. S-au construit peste 200 de case în doar patru ani, iar iluminatul public, inexistent până atunci, a avut un impact major: 119 becuri au fost instalate încă din primul an.
Primăria Timișoarei a achiziționat și demolat fabrica de țiglă și teracotă a lui Leopold Weisz, parcelând terenul pentru noi dezvoltări. Astfel a apărut colonia Weisz, a cincea din zonă.
O parte vie și activă a Timișoarei moderne
Astăzi, Mehala încorporează zone precum Bucovina, Circumvalațiunii, Ronaț, Blaşcovici, Matei Basarab și Mircea cel Bătrân. Transformarea fostei comune într-un cartier urban modern este un exemplu elocvent al dezvoltării Timișoarei de la oraș imperial la metropolă regională.
