Pe 31 mai și 1 iunie 2025, Parcul Copiilor din Timișoara devine un univers al imaginației și al jocului cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Două zile de activități interactive, artă în aer liber și surprize îi așteaptă pe cei mici și pe însoțitorii lor, într-un eveniment cu acces gratuit, organizat între orele 10:00 și 20:00.

Atracția principală din acest an este pictura colaborativă a unui autobuz, care va circula ulterior prin oraș, decorat cu desenele copiilor. Vehiculul va purta, pe tot parcursul lunii iunie, energia, culoarea și creativitatea celor mai tineri timișoreni, transformându-se într-un simbol mobil al copilăriei.

Evenimentul, intitulat „Ziua puilor de CODRU”, este o inițiativă a CODRU Festival, susținută de ING România, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și STPT. Activitățile vor avea loc la intrarea dinspre Podul Michelangelo, în Parcul Copiilor, și includ:

  • Ateliere eco-friendly și educaționale
  • Jocuri supradimensionate pentru toate vârstele
  • Treasure hunt cu premii
  • Activități de creație și alte surprize

Organizatorii își propun să transforme evenimentul într-o experiență comunitară memorabilă, care promovează educația ecologică și arta în spațiul urban. „Ne dorim ca Ziua puilor de CODRU să fie mai mult decât un eveniment pentru copii, să devină o experiență pentru întreaga comunitate”, a declarat Victor Balaniuc, co-fondator și general manager CODRU Festival.

Evenimentul face parte din viziunea CODRU de a aduce natura, arta și educația în mijlocul orașului, pregătind, în același timp, terenul pentru ediția aniversară a CODRU Festival 2025, care va avea loc între 29–31 august, la Pădurea Verde din Timișoara.

Pentru informații actualizate și noutăți despre festival, organizatorii recomandă urmărirea canalelor oficiale ale CODRU Festival.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.