Punctul Gastronomic Local „Din grădina lui Raul” din Dudeștii Noi devine, pentru o zi, centrul tradițiilor macedonene. Duminică, 25 mai 2025, de la ora 11:00, gazda Raul Condeescu invită pasionații de gastronomie să descopere savorile autentice ale plăcintei macedonene cu brânză sărată și praz, acompaniată de pastramă de gâscă provenită din ferma locală.

Un omagiu adus tradițiilor locale

Evenimentul îmbină cultura culinară cu meșteșugurile tradiționale. În cadrul brunch-ului oferit, vizitatorii vor avea ocazia să îl întâlnească pe Gavrilă Safta, maestru în realizarea taragoatelor – instrumente de suflat cu o istorie fascinantă. Alături de el va fi Elena Mita, una dintre puținele voci ale comunității macedonene din Dudeștii Noi, care va împărtăși povești și secrete culinare, întâmpinând oaspeții cu un autentic „Ghini viniși!”.

Programul activităților

De la ora 11:00 la 13:00, brunch-ul va oferi o selecție de aperitive tradiționale, printre care pipirițe la cuptor, zacuscă de vinete și platouri cu brânzeturi locale. Felurile principale includ supă de bibilică, ciulama de pui de fermă și sarmale cu carne de gâscă în varză murată. Deserturile vor încânta prin tarta cu căpșuni, clătitele cu brânză dulce și prăjitura cu mere. Participanții vor savura siropuri de zmeură și soc, limonadă și cafea.

Ateliere și vizite ghidate

Între orele 13:00 și 15:00, cei prezenți vor putea participa la un atelier de fabricat taragoate, urmat de o vizită la atelierul meșteșugarului Gavrilă Safta. De asemenea, vor avea loc vizite ghidate la Biserica Catolică Sf. Vendelin, un monument istoric de referință în zonă, și un târg de produse locale: miere, brânză, lapte.

Detalii de participare

Participarea se face contra unei donații de 180 lei/adult, 80 lei/copii între 7-14 ani și gratuit pentru copiii sub 7 ani. Pentru înscrieri, contactați pe Raul Condeescu la numărul de telefon 0721 049481.

Nu ratați ocazia de a explora cultura macedoneană prin intermediul gusturilor autentice și al tradițiilor păstrate cu grijă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.