A doua ediție a Banaton Fest se va desfășura în parcarea clădirii de birouri Nokia, de pe bulevardul Republicii nr. 21, în perioada 30-31 mai și 1 iunie. Capul de afiș al festivalului este celebra cântăreață sârbă Dragana Mirkovici, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică pop-folk și turbo-folk din spațiul ex-iugoslav, cu o carieră de peste patru decenii.

Organizatorii au anunțat că așteaptă peste 75.000 de oameni la eveniment. Festivalul va fi prezentat de Dan Negru.

Dragana Mirkovici a debutat la doar 14 ani, lansând albumul Imam dečka nemirnog în 1984. Succesul major a venit odată cu colaborarea cu formația Južni Vetar, împreună cu care a lansat albume de succes precum Spasi me samoće (1986) și Simpatija (1989). În anii ’90, și-a continuat cariera solo, cu materiale notabile ca Dobra devojka (1991), Do poslednjeg daha (1993) și Nije tebi do mene (1994). În același an, a jucat în filmul Slatko od snova, în care a interpretat rolul unei tinere care visează să devină cântăreață.

După o pauză, a revenit în muzică cu albume precum Trag u vremenu (2004), Luče moje (2006) și Od milion jedan (2017). Cu peste 10 milioane de discuri vândute, Dragana este considerată una dintre cele mai de succes artiste din fosta Iugoslavie. A fost supranumită „Madonna” sau „Lady Gaga a Serbiei” datorită popularității și longevității carierei sale. În 2005, alături de soțul său, a fondat postul de televiziune muzicală DM SAT.

Prima ediție a Banaton Fest a avut loc anul trecut, în Piața Victoriei. Cu această ocazie, s-au decernat premii pentru 12 categorii de muzică pop și folk, topul fiind realizat de Radio Banat Link, care a sărbătorit astfel 15 ani de existență în Timișoara.

În centrul Timișoarei au concertat, printre alții, Snejana Babici „Sneki”, Neda Ukraden (singura care a primit două trofee: pentru cel mai mare hit pop al tuturor timpurilor din Balcani – Zora je – și pentru titlul de Cântăreața anului), precum și trupa croată Magazin, o veritabilă legendă a muzicii pop din spațiul ex-iugoslav, aflată la prima apariție pe o scenă din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.