Uniunea Salvați România a decis joi după-amiază, în cadrul Comitetului Politic informal, să-l susțină oficial pe Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale din 2024. Decizia vine la doar o zi după ce mai mulți lideri ai formațiunii au anunțat retragerea sprijinului pentru candidatura Elenei Lasconi. Votul în favoarea susținerii lui Nicușor Dan a fost adoptat cu o largă majoritate: 75% dintre participanții la ședință și-au exprimat acordul.

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele USR, Dominic Fritz, într-o conferință de presă susținută la finalul reuniunii. Potrivit acestuia, la vot au participat 225 de membri din totalul celor 248 prezenți, iar susținerea pentru Nicușor Dan a fost considerată „un pas responsabil” într-un moment critic pentru România.

Declarații de susținere pentru Nicușor Dan

„Astăzi am avut un Comitet Politic, organul unde sunt reprezentați toți parlamentarii, primarii, liderii de grup din consiliile locale, toți cei care au o responsabilitate în partidul USR. Am discutat – și încă discutăm – despre situația politică din România și despre care este pasul cel mai responsabil pentru această țară”, a declarat Fritz.

Conform rezultatelor votului, 75% dintre membri au votat în favoarea candidaturii lui Nicușor Dan, 22% (50 de persoane) s-au opus, iar 3% (7 persoane) s-au abținut.

Fritz a subliniat că decizia nu a fost una ușoară, dar a fost luată „cu sinceritate” și în acord cu realitățile politice actuale. „Nu vrem să ducem o campanie mincinoasă. Nu vrem să vă spunem că Elena Lasconi are șanse să intre în turul 2, tocmai pentru că miza este mult prea mare. De aceea, cu acest vot copleșitor, confirmăm că Nicușor Dan este singurul candidat pro-european care poate intra în turul doi”, a punctat vicepreședintele USR.

Dominic Fritz despre Nicușor Dan

Primarul Timișoarei a exprimat încrederea că Nicușor Dan, actualul edil al Capitalei, are șanse reale să ajungă în turul decisiv al alegerilor prezidențiale. „Este un om onest, care a luat decizii în interesul comun și a avut un parteneriat de succes cu USR în ultimii cinci ani. Ne vom mobiliza în perioada următoare și avem încredere că, pe 4 mai, Nicușor Dan îl va putea învinge pe Victor Ponta și va merge în turul 2”, a conchis Fritz.

Decizia USR marchează o repoziționare strategică în lupta pentru Cotroceni și indică o tentativă clară de consolidare a taberei pro-europene în contextul competiției electorale din 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.