În anul 1879, oraşul maghiar Szeged a trecut prin cele mai dramatice momente din istoria sa. Pe 12 martie, râul Tisa a rupt digurile de protecţie şi a inundat oraşul. Doar cartierul vechi, Palankul, aflat la un nivel mai ridicat, a scăpat de apă. Restul oraşului a fost distrus. Peste 150 de persoane au murit. Peste 5.400 de case au fost dărâmate, iar doar 265 de imobile nu au suferit stricăciuni. Aproximativ 60.000 de persoane au rămas atunci fără adăpost.
Pe 17 martie, la Szeged a ajuns însuşi împăratul Franz Josef. Numeroase state s-au oferit să sprijine oamenii din oraşul inundat. Cele mai multe ajutoare au venit din partea Austriei, dar sprijin a sosit şi din Germania, Franţa, Rusia, Serbia, România, Turcia, ba chiar şi din America, China sau Japonia.
Un eveniment important pentru Timişoara a fost acţiunea de ajutorare în urma catastrofei naturale care a lovit oraşul învecinat.
Pentru că terasamentele de cale ferată spre Budapesta se aflau sub apă și nu mai putea fi folosită decât linia ferată Szeged-Timişoara, mii de persoane s-au refugiat către sud.
„Acţiunea de salvare s-a concentrat în oraşul Timişoara unde, deja după primele veşti privind calamitatea, primarul János Török a convocat o adunare a cetăţenilor. Imediat s-a format un comitet sub conducerea şefului poliţiei orăşeneşti, Constantin Vlahovits, care a rămas de permanenţă şi a condus întreaga acţiune de salvare. De la Szeged au sosit atât de mulţi refugiaţi încât locuinţele particulare puse la dispoziţie de cetăţeni nu au fost suficiente, hotelurile erau supraîncărcate, astfel încât în şcoli şi în cazărmile golite de soldaţii duşi la lucrările de salvare din Szeged au fost organizate mari adăposturi”, a scris Josef Geml, ultimul primar al Timişoarei din administraţia maghiară, în perioada 1914-1918, în monografia „Vechea Timişoară”.
În cazarma Franz Josef, asociaţiile de femei au organizat o bucătărie de campanie, iar cetăţenii din Fabric, care au alcătuit o comisie separată, întreţineau o bucătărie de campanie la sub conducerea unei femei pe nume Fischl.
„Comisiile primeau atâtea donaţii în bani şi alimente încât o mare parte dintre acestea au putut fi trimise la Szeged… Dintre alimente s-au donat mai ales untură, slănină, făină şi pâine, dar nu numai de la cetăţenii din Timişoara, ci şi de la locuitorii din sate, care au adus numeroase căruţe pline. Ignaz Eisenstater din Buziaş a donat, încă de la început, 50 de saltele cu paie… Săptămâni în şir, Timişoara devenise scena unor acţiuni caritabile apreciate laudativ de rege cu ocazia vizitei sale din 17 martie şi de premierul Tisza Kálmán în discursul său ţinut în Parlament la 14 aprilie”, a mai povestit Josef Geml.
Oraşul Szeged a fost practic reconstruit de la zero în perioada 1880-1883.
Sursa fotografii Ativizig.hu
