Castelul Huniade din Timişoara, ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe ruinele vechiului castel construit în timpul domniei lui Carol Robert de Anjou, se află de mulţi ani într-o stare deplorabilă. Porțile muzeului sunt închise de mai bine de 17 ani, iar în acest timp autorităţile au tot încercat să facă diferite lucrări. Toate au fost însă abandonate, iar finanțările pierdute. Pentru redeschiderea completă a castelului, ar fi nevoie de aproximativ 40 de milioane de euro, mai bine de jumătate din fonduri fiind deja obținute prin diferite finanțări. Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțată că după aproape 20 de ani, a pornit licitația pentru găsirea unui constructor care să reabiliteze Castelul Huniade.
“Reabilităm cea mai veche clădire din Timișoara! După aproape 20 de ani de documentații, studii și expertize fără vreo finalitate, am lansat licitația pentru renovarea completă a acestei adevărate bijuterii arhitecturale. Avem acum patru surse de finanțare, în valoare de 131 de milioane de lei. Trei sunt externe – PNRR, un fond pentru reabilitarea seismică a clădirilor și un program transfrontalier România-Ungaria. Pe lângă acestea, vom da bani și de la Consiliul Judeţean Timiș, deocamdată, aproximativ 44 de milioane de lei. Nu putem lăsa această clădire, unul dintre simbolurile orașului, să se degradeze în continuare”, a transmis Simonis.

În această fază, se vor face lucrări de consilidare și restaurare, urmând ca apoi să fie pusă în valoare.
Conform expertizei tehnice, construcţia este avariată şi degradată în principal din cauza tasărilor diferenţiate, iar pilonii de stejar care sprijineau fundaţia au putrezit. De asemenea, latura de nord-vest a clădirii şi bolţile sunt traversate de fisuri foarte mari.
Se vor face lucrări şi pentru realizarea unor lifturi interioare cu structură metalică, iar în pod se vor amenaja o bibliotecă şi un spaţiu multifuncţional.
Sunt necesare şi lucrări pentru asanarea umidităţii în construcţie, hidroizolaţii, refacerea instalaţiilor de apa şi canalizare.
Cât priveşte faţadele, clădirea va fi vopsită în culori compatibile cu cele ale construcţiei iniţiale.
Trebuie refăcută instalaţia electrică, iluminatul exterior arhitectural, implementarea unui sistem de stingere a incendiilor şi supraveghere video.
Cei de la CJ Timiș ar vrea să acopere curtea interioară cu sticlă, pentru ca locul să poată fi folosit pentru expoziţii permanente şi evenimente artistice, însă aceast plan nu a primit încă aprobările necesare, fiind vorba de o intervenție într-un monument istoric de Clasa A.
Firmele interesate își pot depune ofertele până în 2 aprilie.
În actualul său aspect, Castelul a fost refăcut după multiplele avarii suferite în luptele din timpul Revoluţiei de la 1848-1849. Faţada principală a fost reconstituită, în maniera romantică, în 1856 (an înscris pe frontispiciul porţii principale).
Castelul Huniade a găzduit până să fie închis secţiile de Istorie, Arheologie şi Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Banatului.






