Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a transmis un mesaj clar și ferm cu privire la alegeri și contextul politic actual. El a subliniat importanța menținerii unei gândiri lucide și a orientării către fapte concrete, evitând să fim influențați de povești fără fundament. Totodată, rectorul a accentuat necesitatea respectării valorilor fundamentale ale libertății și democrației, îndemnându-ne să fim vigilenți și să nu cădem pradă dezinformărilor care pot complica inutil situația.

„Poziționarea Politehnicii, prima universitate din Vestul României, care în acest an a sărbătorit 100 de ani de la primul absolvent, nu poate fi decât una singură: aceea de partea adevărului științific. În 1956, Politehnica a fost martora celei mai mari revolte studențești anticomuniste din România, iar în 1989, studenții Politehnicii au murit pe străzile Timișoarei, luptând pentru libertate. Valorile democrației și ale parcursului european nu sunt opționale pentru noi; ele sunt fundamentale”, a declarat rectorul Florin Drăgan.

Acest mesaj evidențiază atât rolul istoric al Politehnicii în apărarea libertății, cât și responsabilitatea actuală a comunității academice de a susține viitorul european al României. Rectorul Florin Drăgan a subliniat importanța colaborării internaționale, a cercetării și a inovației, posibile doar într-un mediu care promovează libertatea individuală și stabilitatea democratică.

„Colaborarea, cercetarea și inovația pot înflori doar într-un climat de libertate individuală, democrație și dorință autentică de progres. Suntem convinși că avem datoria să ne exprimăm în sprijinul rațiunii și al gândirii critice”, a declarat rectorul.

Prin acest mesaj, Universitatea Politehnica Timișoara încurajează comunitatea să rămână devotată valorilor europene, pro-NATO, și să sprijine candidații care promovează modernizarea României. Mesajul se încheie cu un apel la implicare, responsabilitate și vot liber, pentru a garanta un viitor democratic și prosper.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.