Premiera spectacolului „Unde dai și unde crapă”, al Asociației Culturale Tu și Eu, sub condeiul
regizoral și scenaristic al Mariei Voronca, va avea loc pe 9 decembrie, începând cu ora 19, în
sala de spectacole a Casei Tineretului(FITT) Timișoara.
Distribuția spectacolului este compusă din: Cristian Alexandru, Ancuța Cosovanu, Cristina Velici,
Constantin Goloșie(Golo), Laura Gîrbovan.

Spectacolul de teatru „Unde dai și unde crapă” este o adaptarea după piesa „Încurcă lume” a lui
A.D. Hertz. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească o comedie spumoasă, în care, după cum
sugerează și titlul, încurcăturile se țin în lanț.
Spectacolul abordează într-o notă comică, și totuși curajoasă, de multe ori într-o formă dulce-
amăruie, momente din viața de zi cu zi, fiind o comedie numai bună pentru vremurile prin care
trecem.
Aducem în fața spectatorilor o reprezentație despre o dispută conjugală dintre un soț care
ajunge acasă la ziuă și o nevastă care îi face scene. Mai apare și un alt personaj care complică
situația, și o presupusa amantă care trece drept soția așa zisului prieten din copilărie, nefiind
suficient cireașa de pe tort o reprezintă sora soției înșelate care complică și mai mult situația.
INFO bilete: iabilet.ro/retea.

Un spectacol al Asociației Culturale Tu și Eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.