Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în anul 1962 la Timișoara. Este azi, la peste 60 de ani de la înființare, cea mai celebră formație rock a României, generații întregi fredonandu-le hiturile nemuritoare – de la „Andrii Popa” și celebrul „Hey, Tramvai (Vremuri)” până la „Mica țiganiadă”, „Nunta” și „În umbra marelui urs”.
Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului. Traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din țară asupra vieții culturale au dus la destrămarea multor formații de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, dând naștere subgenului rock numit etno rock, inspirat din folclorul românesc autentic.
Începuturile legendarei trupe timișorene Phoenix
Formația este una dintre primele de muzică rock din România (alături de Uranus, Cometele și alte câteva), numite în epocă „formații de chitare electrice”. Ca în cazul altor grupuri apărute în acei primi ani, modelul urmat a fost cel propus de formația britanică The Shadows, care îl acompaniază pe cântărețul Cliff Richard în filmul Tinerii (The Young Ones, 1961). Titulatura inițială a fost „Sfinții”, schimbată în „Phoenix” la propunerea chitaristului Claudiu Rotaru, pentru a evita conflicte cu autoritățile vremii.
Anul înființării Phoenix este 1961, grupul făcându-și debutul un an mai târziu. Primii ani au fost mai curând o fază de experimentare a noului gen muzical, în plină dezvoltare și în Vest, practicile formațiilor din invazia britanică (The Beatles, The Rolling Stones) fiind inițial imitate. Aportul componistic al muzicienilor Phoenix este redus, repertoriul fiind majoritar alcătuit din versiuni cover ale unor piese scrise de formațiile vestice amintite.
Prima compoziție proprie a fost piesa „Știu că mă iubești și tu”, înregistrată la radio în 1964. Din anul următor datează alte două înregistrări („Bun e vinul ghiurghiuliu” și „Pădure, pădure”), care erau și primele melodii din rock-ul românesc inspirate din folclor. Acestea două se mai păstrează încă în arhiva Radio România.
Mica Tiganiadă
Imediat după plecarea solistului Moni Bordeianu în Statele Unite ale Americii, formația Phoenix a fost interzisă pe plan local pentru mai bine de un an. Agenția Română de Impresariat Artistic (ARIA) nu mai avea voie să facă turnee cu ei, iar la Radio și la Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările avându-i ca protagoniști. Claudiu Rotaru se retrăsese din formație, astfel încât din vechea componență mai rămăseseră doar Nicu Covaci, Dorel Vintilă Zaharia, Béla Kamocsa și Günther Reininger.
Urmează o scurtă perioadă în care formația cântă mai multe piese blues rock, în majoritate compoziții de-ale lui Günther Reininger, cu text în limba engleză. Acesta era solist vocal, cântând totodată și la pian. Formația dădea reprezentații în fiecare sâmbătă seara, la clubul PM6 din Timișoara. Cu un repertoriu asemănător s-au prezentat și la Festivalul Studențesc din 1970, organizat la Sala Palatului din București, dar impresia lăsată nu a fost extraordinară. De asemenea, au participat și la un concert de binefacere, ținut pentru sprijinirea victimelor inundațiilor din mai 1970.
O altă experiență notabilă din această perioadă a fost realizarea unui concert la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, în care secțiunea ritmică a fost susținută de către doi toboșari: Dorel Vintilă Zaharia și Eugen Gondi, la ora aceea un toboșar de jazz virtuoz, recunoscut în țară.
În vara anului 1970, formația a susținut recitaluri la Hotelul Europa din Eforie Nord, în toamnă survenind noi schimbări în componența formației. Pleacă Béla Kamocsa, fiind înlocuit de către liderul formației cu Zoltán Kovács (fost component al grupului Clasicii). În noiembrie–decembrie este cooptat în formație și Mircea Baniciu. Împreună încep repetiții cu piese din repertoriul formației.
În același timp, în decembrie 1970, Victor Cârcu reușește să îi convingă pe membrii formației să participe la realizarea piesei de teatru Țiganiada a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii și oamenii apropiați formației, unii trebuind să și cânte la un moment dat.
Turneul care a urmat, între decembrie 1970 și ianuarie 1971, a fost încununat de un real succes. Mulți dintre spectatori, neînțelegând faptul că membrii formației participau doar în piesă, au făcut presiuni pentru a obține un minirecital Phoenix la sfârșitul piesei, ceea ce s-a și întâmplat.
Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care cânta la flaut și la oboi. Au fost susținute o serie de concerte cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „Dorința”, „Amintește-ți”, „Niciodată” și, probabil, „Te întreb pe tine, soare…”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând să-și creeze un stil specific.
Participă la cea de-a doua ediție a Festivalului Club A, în mai 1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toți membrii obțin premii individuale pe instrumente.
Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovács și a lui Dorel Vintilă, în locul cărora au fost cooptați Josef Kappl (fost membru Clasic XX), respectiv Cornel Liuba (Țulă), un fost elev de-al lui Pilu Ștefanovici.
În noiembrie, Liuba este înlocuit cu Costin Petrescu (fost component Olympic ’64), astfel grupul stabilizându-se la formula care a creat imaginea noului Phoenix etno-rock, formula de aur a grupului, care a dat discurile cele mai spectaculoase ale formatiei, rămase peste mulți ani în memoria publicului. Componența era: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Costin Petrescu, Valeriu Sepi.
Directivele lui Nicolae Ceaușescu, exprimate în iulie 1971, într-o conferință de la Mamaia, privind creația artistică din România, pun în impas multe formații cu repertoriu occidental, nu însă și pe liderul Nicolae Covaci, care se hotărăște să o apuce pe un nou drum.
Perioada etno-rock
În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formația ascunsă în boxe părăsește țara prin vama de la Porțile de Fier.
Pentru formație începe o perioadă grea, plină de lipsuri și privațiuni, dar și de creații muzicale. După ce s-au terminat banii strânși de Nicolae Covaci între timp, fiecare a încercat să se descurce cum a putut, prestând diferite munci, sau plecând pe la diverse formații. Perioada scurtă, de circa un an, în care au avut concerte împreună, rare și prost plătite, a fost marcată de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite ale Americii, care a preluat rolul de solist vocal.
În această perioadă s-a încercat cântarea în limba română, mai apoi cu text englezesc, a pieselor de rezistență din țară. Au apărut „Winter”, „Music and Muzak”, „Rock and Roll Bird”, „Wedding”, „Gipsy Story”. Erlend Krauser și Josef Kappl încep să creeze primele piese cu sunet vestic („Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur” etc.), disociindu-se astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare a liniei din țară. „Recunosc că am fost un prost. Ei îmi spuneau că trebuie să cântăm altceva și în engleză. Eu, în patriotismul meu nătâng, țineam morțiș s-o facem în românește, fără a schimba stilul. Azi, le dau dreptate.” Încep astfel disputele stilistice dintre Covaci și restul membrilor formației. Inițial s-a dorit scoaterea unui LP intitulat Zgâriați-vă pe ochi, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”, „Wedding”, „Winter”, „Sunset” și altele. Producătorii caselor de discuri se arătau plăcut impresionați de piesele prezentate, însă replicau că ei nu sunt instituții de cultură, ci de făcut bani.Propunerile acestora de a crea noi compoziții în stilul „hit parade” s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicolae Covaci. Din materialul inițial a mai rămas în discuție doar piesa „Winter”. Formația urma să înregistreze o nouă variantă a ei, urmând a fi editat un single.
În timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade în care membrii formației aveau nervii întinși la maximum, Nicolae Covaci utilizează argumente dintre cele mai solide împotriva celor formulate de Josef Kappl. Drept rezultat, formația se desparte. Mircea Baniciu declara într-un interviu că și renunțarea la Moni Bordeianu – care nu mai putea face față în studio – a fost una din cauzele care au dus la destrămare.
Spre sfârșitul anului 1989, vechea formație se reunește, odată cu revenirea lui Ovidiu Lipan și a lui Mani Neumann. Sunt susținute câteva concerte în Germania Federală, continuate și în anul următor.
Din 1989 datează o înregistrare făcută de Mircea Florian la o întâlnire în trei, la care au mai participat Nicu Covaci și Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese în stadiul de proiect, printre care „Iovano” (apărută pe disc abia în 1999) și „Măicuța”, încă neînregistrată.
Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert în „Hyde Park” din Osnabrück, în timpul căruia membrii formației sunt anunțați despre Revoluția începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă și dedică acel concert evenimentelor din țară.
Înapoi în România
În primele zile ale lunii ianuarie 1990, Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul în România, reușind să apară în prima ediție de după Revoluție a emisiunii Meridianele cântecului, prezentată de Octavian Ursulescu la Televiziunea Română Liberă. În cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori împreună cu Mircea Baniciu. În acestea, liderul formației dezvăluie pentru prima dată în mod public câteva din simbolurile ascunse de textierii formației în piesele perioadei 1967–1976.
În luna mai are loc prima întâlnire a lui Nicolae Covaci cu publicul român, după o absență de 13 ani, la festivalul de la Palatul Copiilor din București, unde, împreună doar cu Mircea Baniciu și cu Mani Neumann, cântă câteva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6–7.000 de oameni), printre care cei mai multi erau născuți după plecarea clandestină în Germania a formației, demonstrează că știu toate textele, silabă cu silabă. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din această perioadă. A doua zi are loc un concert susținut împreună cu câțiva prieteni.
Vechiului baterist al formației Phoenix, Costin Petrescu, a reușit împreună cu Asociația Românilor din Paris să organizeze un concert în capitala Franței, în sala „La Cigalle”, pe 31 martie 1990. Acțiunea a reprezentat concertul reunirii, în formația întregită revenind Mircea Baniciu. Secția ritmică era asigurată atât de Ovidiu Lipan (baterie), cât și de Costin Petrescu (percuție), acesta din urmă aducând un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote și un gong chinezesc. La vioară a cântat de acum nelipsitul Mani Neumann. Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru România.
La Festivalul Rock ’91, susținut pe 1 și 2 iunie 1991, în Parcul Tineretului din București, organizatorul Dorian Ciubuc a invitat și formația Phoenix, la sugestia lui Iuliu Merca de la Semnal M. Acest eveniment a reprezentat concertul de revenire a formației în țară. Din componența inițială lipsea basistul Josef Kappl, locul său fiind luat de Dietrich (Dixie) Krauser, fratele lui Erlend. Totodată, au fost cooptate și două foste membre ale formației Catena, și anume Anca Vijan Graterol și Ortansa Păun. Succesul repurtat în timpul concertului (după organizatorul Dorian Ciubuc ar fi fost prezenți peste 60.000–70.000 de spectatori) l-a determinat pe liderul Nicolae Covaci să plănuiască din nou un turneu național al formației Phoenix. Turneul s-a desfășurat în septembrie 1991, formația avându-l, de această dată, pe Josef Kappl la bas.
Turneu a cuprins mai multe orașe importante din țară: București (19 septembrie), Iași, Cluj-Napoca (22 septembrie), Timișoara (24 septembrie) și Constanța (27 septembrie), în deschiderea concertelor cântând, timp de jumătate de oră, Mircea Florian.
Pe parcursul concertelor, membrii formației au rămas plăcut impresionați de faptul că spectatorii, cei mai mulți tineri născuți după plecarea lor în Germania, le știau textele „silabă cu silabă”. „În Timișoara, când am cântat acel cântec-imn pentru Timișoara, tot stadionul au aprins lumânări (…) și s-au pus în genunchi… Cântam, și aud că sună tot mai prost: n-am mai auzit aia, n-am mai auzit aia; când mă întorc, băieții plângeau. Pe scenă nu se mai putea cânta. Iar eu, cu noduri în gât până aici, m-am chinuit să termin piesa, trebuia terminată cumva, indiferent cum..” spunea Nicu Covaci într-un interviu.
La începutul anului 1992, ulterior terminării turneului național, Nicu Covaci împreună cu Dan Chișu au pus bazele următorului proiect al formației: noul album SymPhoenix/Timișoara. Acesta urma să fie realizat la un nivel superior celor anterioare, prin cooptarea unui grup simfonic (Orchestra Filarmonicii Radio din București) și a două grupuri vocale (corul „Song”, dirijat de Ioan Luchian Mihalea și „Grupul de «popi»”).. Noul material a fost promovat, în avanpremieră, la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, în vara anului 1992.
Albumul a fost lansat la Timișoara pe 20 decembrie 1992 aducând o noutate: primul compact disc cu Phoenix, pe lângă varianta pe dublu disc de vinil și cea pe casetă audio. Totodată, a fost pregătită o ediție de lux a discurilor (circa 1.000 de bucăți), ce beneficia de o grafică deosebită, precum și de o fotografie cu membrii Phoenix și autografele acestora.
Casa de discuri Electrecord a profitat de publicitatea iscată de noul album și a reeditat, în același timp, LP-urile din anii ’70. Oferindu-le pe piață la un preț mult inferior (de exemplu, 26 de lei pentru Mugur de fluier, față de 1.000 de lei pentru Symphoenix/Timișoara), a reușit să vândă peste 100.000 de unități. Ca o ironie, Electrecord a înmânat discul de aur chiar lui Dan Chișu, reprezentantul formației Phoenix.
În 1997 au fost lansate pe piață înregistrările din 1990, sub forma albumului Aniversare 35, editat la casa de discuri Genius CD. Acest eveniment a prilejuit reunirea formației pentru a susține câteva concerte în București și Timișoara. Pe 9 august este înființat clubul „Phoenix” din Constanța.
Tot în acest an, în octombrie, apare albumul Phoenix Dance Explosion al formației Proiect K1, ce conține compoziții Phoenix interpretate într-o manieră techno-dance. În scurt timp, au fost vândute peste 830.000 de unități, în condițiile în care, în acel moment, rata pirateriei în România era, conform UPFR, de aproape 90%. Cea mai de succes prelucrare s-a dovedit a fi piesa „Fată verde” (realizată după „Ochii negri, ochi de țigan”), care practic a propulsat tânăra formație (redenumită simplu K1) în prim-planul muzicii românești. Încă un material K1 cu remixuri Phoenix, maxi-single-ul Fată verde, apare pe piață în anul următor.
În 1998 este lansat albumul de restituiri Vremuri, anii 60…. Acesta cuprindea, în afară de cele șase piese românești de pe primele EP-uri ale formației, încă șapte melodii din aceeași perioadă, înregistrate la Radioteleviziunea Română sau în particular, cu aparate artizanale. Albumele lansate în 1997 și 1998 sunt promovate printr-o serie de concerte în vara lui 1998.
Tot în 1998, după o pregătire de jumătate de an, a fost pus în scenă spectacolul Cantafabule (supranumit remix). Acesta consta din piesele reorchestrate ale vechiului album din 1975, alături de altele noi sau preluate de pe alte albume („Păpărugă”) și de o serie de interludii. Partea muzicală era dublată de proiecții de film și balet pe scenă. Spectacolul a fost susținut în șase mari orașe din țară. După terminarea spectacolului, Ionuț Contraș se alătură formației, ulterior acesta ocupând postul de manager (din 2004), iar mai apoi, de percuționist (din 2005).
Anul 1999 aduce cu sine reeditarea pe CD a albumelor Cei ce ne-au dat nume și Mugur de fluier. În luna mai apare compilația The Best of Club A, pe care este prezentă și formația Phoenix, cu piesa „Mica țiganiadă”. În acest an, componența formației se schimbă. Dintre vechii membri mai rămân doar Nicu Covaci și Mani Neumann, alături de care vor cânta Tavi Colen și Alin Oprea din formația Talisman, Lucian Cioargă (de la Taxi) la baterie și, mai târziu, Volker Vaessen la chitară bas și Dzidek Marcinkiewicz la clape. Este lansat un maxi-single cu trei piese, intitulat Ora-hora, pe care inițial fusese programată să apară și melodia „Baba Novak”. Acest material, precum și un turneu, au prefațat albumul ce avea să apară peste un an.
Așadar, în 2000 este scos albumul În umbra marelui urs (ortografiere greșită care avea să fie corectată abia în 2003, la reeditare: În umbra marelui U.R.S.S., fără lansare însă). Urmează o serie de concerte, atât în țară cât și în străinătate, la care a fost oferit cadou, odată cu biletul, câte un exemplar reeditat al maxi-single-ului Ora-hora. Din cauza unor dificultăți ivite pe parcurs, turneul din România a fost întrerupt la jumătate. În Germania s-a pus în vânzare și o casetă video, cuprinzând scene din concert și purtând același nume: Ora-hora. De asemenea, este finalizată și o variantă în limba engleză a albumului, intitulată In the Shadow of the Big Bear și avându-l ca solist vocal pe Malcolm J. Lewis (fostul basist al grupului Black Sabbath). Cu toate acestea, materialul nu a beneficiat de promovare din partea casei de discuri, motiv pentru care contractul a fost reziliat mai târziu.
Pasărea Rock
A doua oară când trei componenți Phoenix au părăsit formația și au înființat un proiect în paralel s-a întâmplat în 2014, de data aceasta în România, când Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan au pus bazele supergrupului Pasărea Rock.
În 2017 Phoenix împlinește 55 de ani, moment marcat de spectacolul „Phoenix & Friends Rock Edition”, desfășurat la Arenele Romane din București, pe 19 aprilie, chiar în ziua în care Nicu Covaci face 70 de ani. Evenimentul aduce pe scenă, alături de membrii Phoenix, o serie de invitați din zona rock-ului: Dan Andrei Aldea, Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Roman Iagupov (Zdob și Zdub), AG Weinberger, Rareș Totu, Alin Oprea (Talisman), Crivăț și Luparul (Bucovina), Trooper, Bogdan „Bodo” Marin (Proconsul), Eugen Mihăescu și Gabriel „Guriță” Nicolau (Krypton), Tavi Iepan (Rezident EX), soliștii Moni Bordeianu, Bogdan Bradu și Malcolm J. Lewis, veteranul toboșar Dorel Vintilă Zaharia, dar și tinerii chitariștii Flavia Staicu și Andrei Cerbu (amândoi în vârstă de 14 ani). Pe 2 iunie, în Piața Libertății din Timișoara, un al doilea concert aniversar „Phoenix & Friends 55 de ani”, îi aduce pe scenă, lângă veterana trupă, pe invitații Moni Bordeianu, Bogdan Bradu, Bogdan Munteniță, Valeriu Sepi și Titi Dragomir, plus două formații locale: All Friends Band și Vest Phoenix Cove
Moștenirea Phoenix
Phoenix a rămas una dintre cele mai influente și iubite formații din România, cu o moștenire muzicală bogată și o influență de durată asupra muzicii rock românești. Piesele lor, inspirate din folclorul românesc, continuă să rezoneze cu publicul și să inspire noi generații de muzicieni.
Sursa: wikipedia, phoenix.com
