Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Siguranță și Ordine Publică și Patrulare și Control Spațiul Public au demarat în cursului zilei de ieri, o amplă acțiune, cu efective mărite, pe linia combaterii fenomenului cerșetoriei, în ultima perioadă constatându-se o creștere a numărului persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara.

Acest gen de acțiuni, care vor fi organizate periodic, pe lângă patrulările zilnice desfășurate în vederea ridicării acestor persoane și predarea lor către centrele sociale, au drept scop descurajarea celor care s-au obișnuit să vină în orașul nostru pentru că aici li se oferă bani. Verificările au avut loc în zonele în care s-a reclamat cel mai frecvent acest fenomen, precum marile intersecții din oraș, zona centrală, proximitatea centrelor comerciale și a piețelor agroalimentare.

20 de cerșetori depistați în zona centrală de polițiștii locali

Astfel, doar în cursul zilei de ieri, 20 de persoane care apelau la mila publică au fost depistate în zone precum Piața 700, Dacia, zona centrală, Catedrala Mitropolitană, Gara de Nord, Eternității, Parcul Zurich etc. Acestea au fost preluate din stradă și duse la Complexul de Servicii Sociale ”Sfântul Francisc” de pe Str. Telegrafului. Acțiunea continuă și în perioada următoare. 

De menționat faptul că aceste persoane au devenit tot mai insistente, uneori chiar agresive, unele dintre ele își folosesc copiii la cerșit sau mizează pe mila trecătorilor etalând dizabilitățile fizice de care suferă ori pur și simplu sunt persoane apte de muncă, care și-au făcut un stil de viață din a cere bani fără să-și dorească reintegrarea în societate. Din cauza legislației care prevede doar sancțiuni contravenționale, aceste persoane continuă să fie prezente pe străzi și să producă disconfort celorlalți cetățeni.

Polițiștii locali acționează prin preluarea lor din stradă și predarea către centrele sociale chiar și de mai multe ori pe zi. Fără sprijinul cetățenilor este însă dificil de ținut sub control acest fenomen, motiv pentru care facem apel din nou să nu li se mai ofere bani, deoarece în acest fel îi menținem în stradă. De fiecare dată, asupra acestora polițiștii locali găsesc sume semnificative de bani, chiar și de ordinul miilor de lei, sume de bani pentru care nu există însă baza legală pentru a putea fi preluați în vederea confiscării.

Cerșetori predați centrului de asistență socială

Persoanele depistate în stradă sunt predate centrului de asistență socială al DAS Timișoara de pe Str. Telegrafului, în care au posibilitatea să rămână până la trei ani, timp în care ar beneficia de cazare, masă și asistență medicală în mod gratuit, ar putea să se încadreze în câmpul muncii, iar banii câștigați în cei trei ani să îi pună deoparte pentru a putea începe o viață nouă, independentă. Cu toate acestea, ei refuză să rămână în centru și se întorc în stradă în aceeași zi, motivând chiar ei că ”este mult mai profitabil să cerșesc decât să muncesc, fac mai mulți bani cerșind decât voi muncind”.

Reamintim celor care observă cerșetori sau oameni ai străzii că pot apela la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale, 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca echipajele noastre să se deplaseze în vederea preluării acestor persoane și predarea lor către autoritățile în drept, pentru a încerca reintegrarea lor în societate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.