Ziua Drapelului Național este celebrată pe 26 iunie, data fiind stabilită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform acestei legi, autoritățile publice și alte instituții de stat organizează programe și manifestări cultural-educative, evocative sau științifice, dedicate istoriei naționale. De asemenea, sunt organizate ceremonii militare specifice în unitățile Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Cum a început povestea ?
În 1834, pe măsură ce Țările Române începeau să se dezvolte economic și conștiința națională cerea unitate și libertate, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut permisiunea de la otomani pentru „a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”. Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), în timp ce cel atribuit armatei avea trei culori (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc, acesta fiind considerat începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O mărturie a francmasonului Jean Alexandre Vaillant, stabilit în Muntenia în 1830 și profesor la Colegiul Sf. Sava din București, indică faptul că tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată pe 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova). Atestarea lui Vaillant este una dintre cele mai vechi mărturii documentare ale tricolorului ca drapel al Principatelor.
Tricolorul românesc era deja cunoscut în deceniul patru al secolului al XIX-lea ca simbol național, cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa. În timpul Revoluției de la 1848, tricolorul a fost adoptat ca simbol național pe 14/26 iunie, ziua abdicării domnitorului Gheorghe Bibescu și instaurării Guvernului provizoriu de la București, când a fost emis decretul nr. 1 de instituire a drapelului național.
Ziua Drapelului și Revoluția din 1848
Revoluționarii din 1848, atât din Transilvania, cât și din Țara Românească, au arborat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca „Dreptate – Frăție” și denumindu-l „stindardul libertății”. Un decret guvernamental din 13 iulie 1848 a clarificat că stindardele vor fi tricolore, cu albastru închis, galben deschis și roșu carmin dispuse vertical, în ordinea „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București pe 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, sub flamurile tricolore. Tot în 1848, la Adunarea de la Blaj din 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”.
Potrivit unei alte ipoteze, tricolorul a devenit drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile fiind dispuse orizontal. Primul drapel din 1859 avea fâșia albastră plasată sus, iar în a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie era dispusă în partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile au avut benzile dispuse vertical, aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor. Cele trei culori împărțite în mod egal simbolizează principiul egalității, orientarea verticală semnifică verticalitatea, iar cifra trei este considerată un număr perfect. Alături de România, mai există alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.